* Vax Populi. Despre cumplita foamete din anii 46-47 știu din poveștile bunicii din partea mamei. Oamenii ajunseseră să fiarbă scoarță de copac şi buruieni adunate de pe marginea drumului, pentru a se putea hrăni. N-oi fi eu neam de mâncău, dar perspectivele unei foamete globale nu face decât să-mi readucă în minte amintirile bunicii. Tocmai de aceea am ciulit urechile când la "Starea Nației cu Dragoș Pătraru", sondajul "Vox Populi" a vizat tocmai ce-am putea să mai mâncăm atunci când n-o să mai avem ce. "Dacă noi suntem conduși numai de escroci, de vagabonzi, de interlopi și fel de fel... vin peste noi cu facturi, cu dări și rămâi fără nimic!", a fost primul răspuns. "Încet, așa! Mai bem o bere... aia ține de foame! Am băut o bere acuma, mai iau una. Nu mai mănânc până diseară!", a explicat un nene ieșit de la birt. Da, mai spunea cineva că berea e o pâine lichidă... "Cercetătorii au făcut o grămadă de descoperiri. Mâncăm furnici, alte alea", a spus un optimist. Mi-e greu să cred că pus în fața unui mușuroi ar fi simțit vreo poftă. Alții au zis că trebuie să-și facă provizii, să pună alimente la beci, că frigiderul fără curent electric nu merge. "A mai fost o dată foamete! Ne-am descurcat. Dacă aveam, mâncam, dacă nu, mai răbdam", a fost un alt răspuns. Dar concluzia finală a fost cea pe care o bănuiam: "Ce-o vrea Ăl` de Sus! Ce ne-o da Dumnezeu, aia mâncăm!"...
Ce mai mâncăm când n-o să mai avem ce Scris de Anca Melinte

