Ce înseamnă bărbat adevărat pentru Dumitru Prunariu

Ce înseamnă bărbat adevărat pentru Dumitru Prunariu
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Mat și speli vasele! Ați jucat vreodată șah sau table pe o miză cât se poate de serioasă: cine pierde spală vasele? Dumitru Prunariu și soția lui obișnuiau să facă asta, după cum povestea cosmonautul duminică seară, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”, pe Kanal D. La începutul căsniciei, fără să știe că partenera a fost campioană națională de șah la juniori, Dumitru Prunariu a provocat-o la șah, perdantul urmând să spele vasele. Nu numai că mânca bătaie, dar la final învingătoarea îi explica pas cu pas greșelile. Întrebat cine spală mai mult vasele în familia Prunariu, cosmonautul a răspuns: „În ultimii ani, mașina de spălat vase. Acum jucăm table sau șah pentru amuzament, dar a fost o perioadă în care jucam pe o miză: spălatul vaselor. Câștigam cam jumi-juma, pe urmă ne-am împărțit fără să mai jucăm table. Consider că în gospodărie e bine să ne împărțim activitățile, chiar dacă unele sunt considerate strict pentru femei sau strict pentru bărbați”, a răspuns Prunariu. Denise Rifai a insistat să afle de la el definiția bărbatului adevărat: „Un om hotărât, un om de cuvânt, un om care nu se îndoiește de el însuși și care știe să-și aleagă și prietenii și colaboratori. Eu consider că din punctul acesta de vedere sunt un bărbat adevărat”. „Și din altele nu?”, a încercat Denise o provocare. „N-am zis că nu. M-ați întrebat specific, v-am răspuns specific”, a replicat cosmonautul.

Citit 1032 ori Ultima modificare Luni, 27 Iunie 2022 21:36

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.