* Magie. O sirenă prefăcută în fecioară se eliberează din năvodul pescarului, baletul ei aerian împletind o tainică vrajă asupră-ne. Şi-apoi, cuprinsă de un dor sălbatic de adâncuri, se cufundă şi se dăruie unui dans ca în ocean… deşi nu-i decât un bol cu apă. Aşa mi s-a părut momentul Katarinei Sebestyenova la „Românii au talent”. Acrobaţie aeriană, contorsionism, spectacol acvatic, graţie şi magie. Recunosc, furată de momentul ei, am citit de parcă era scris într-o limbă străină numele oraşului din care venea - Mangalia - şi am fost surprinsă auzind-o vorbind româneşte. Originară din Slovacia, Katarina vorbeşte binişor româneşte, pentru că, de şase ani, prietenul ei este un român din Curtea de Argeş. „Vorba lu’ maică-mea: «Măi fetiţo, tu n-ai oase-n tine!»”, a rupt vraja, din două replici, Mihai Bobonete. Apoi a avut grijă să facă mototol toată povestea, convertind-o într-o caricatură grotescă: „Eu m-am dus cu gândul la altă poveste. Ştiu că vă e frică, dar tot vă zic! Eu cred că aşa ar trebui să se sfinţească apa la noi la biserică. Dacă l-aş vedea pe Teodosie că sare şi iese şi dă la toţi apă sfinţită… Eu de Bobotează jur că aş face mare show pe la Mitropolie, acolo sus. Să ne ierte bunul Dumnezeu, dar la asta m-am gândit”. Sirena lui Bobonete avea barbă, ghiuluri şi sutană neagră, dar să nu ne încurcăm în amănunte. Nu vreau nici măcar să-mi imaginez un Teodosie acvatic, cu un trident în loc de cârjă arhierească...
Sirena din Mangalia şi Bobonete Scris de Anca Melinte


Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
Noua sală de sport de la Școala Nr. 29, dată în folosinţă Programul concertelor la Street Food Festival 2025 Domniţa Livia din Galaţi, pe scena „The Ticket” Deputatul George Scarlat, noul lider interimar al PNL Galaţi Cum arată după renovare Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii şi cu ce expoziţii îşi aşteaptă vizitatorii (FOTO)1 comentariu
-
postat de macarie banuLuni, 06 Februarie 2023 11:4989.137.225.***pai era cat p'aci.....ati vazut la Boboteaza,cand a aruncat crucea......o chicat in apa popa,deci, cam are chemare spre mare .O fi stiind Bobonete ceva.......00