* Când prejudecățile ne gheboșează. „Dormeau pe-o frunză două stele,/ Ca două inimi de argint/ Iar eu visam că ești cu mine/ Că te sărut, că te alint...”, cam așa se cânta „pe vremea mea”. Adică pe vremea când „piesele” erau chiar „cântece”, aveau melodie și versuri, nu doar ritm și rime. „Să mori de dragoste rănită/ Pe lumea asta care trece/ Și doar iubirile nu mor/ Să mori de dragoste rănită,/ Eternitatea unei clipe s-o măsori”, se cânta în festivaluri precum Mamaia. Dar vremurile s-au schimbat. Prejudecățile, NU, după cum o dovedește scandalul pe care l-a iscat prestația – că act artistic nu-l pot numi – lui Gheboasă la Untold. Aș minți dacă n-aș spune că n-am fost prea încântată de entuziasmul adolescentelor care savurau și trăiau fiecare ăăăă... „rimă” Gheboasă. Dar mai bine aclamă, decât să-i urmeze mesajul! E „Untold”, adică „nespus”, de „nereprodus”.
Totuși să nu ne dăm mai inocenți decât e cazul. Avem și noi cântece de inimă albastră și cântece fără perdea, care s-ar putea să-l facă pe Gheboasă rușinos ca o fată mare. În concluzie, hai să mai reducem din prejudecăți. Și iată o treabă interesantă pe care a zis-o Mircea Badea „În gura presei”: „Dacă-l interzici pe Gheboasă la Untold, rezolvi ceva? Protejezi pe cineva de ceva? Absolut nu! Prin interzicere nu cred că rezolvi ceva, dar prin deconstruirea și prin prezentarea culturii adevărate, a muzicii autentice, așa îl deconstruiești pe Gheboasă. Dacă te deranjează Gheboasă. Repet, pe mine mă doare-n cot!“, a spus Mircea Badea.
