Gălățenii fac spectacol la Sala Palatului

Gălățenii fac spectacol la Sala Palatului
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Tatăl și fiica. "Atunci când îmi spuneau prietenii: «Vezi că o să-ți iubești mai mult nepotul sau nepoata» nu credeam: «Du-te, mă, că n-am cum!». Nu că o iubesc mai mult decât pe Diana sau pe David, dar e altceva. Maria Ilinca e cu adevărat o minune de la Dumnezeu. Și o zi să nu o văd, îmi lipsește. E drog. Eu sunt cel mai bogat om din lume - m-a sunat și Elon Musk să îi confirm - pentru că am doi copii și o nepoțică minunați care pășesc pe urmele mele", mărturisește gălățeanul Adrian Enache, care a făcut turul televiziunilor în noua sa calitate de bunic. La începutul acestei luni, Diana Enache, fiica lui, a adus pe lume o fetiță, pe Maria Ilinca. Iar bebelușa gângurește deja muzical. A descoperit chiar bunicul, care o luase la pieptul lui pentru că era cam scâncită și nu dormea. De îndată ce a simțit căldura brațelor bunicului s-a liniștit, iar când i-a fredonat "Silent night, holy night!", Maria a prins linia melodică și-a gângurit de parcă știa deja continuarea cântecului. Așa că nu-i exclus, anul viitor, să urce și ea pe scena Sălii Palatului, cu bunicul. Deocamdată, pe 14 noiembrie 2023, Diana Enache va urca pe scenă alături de tatăl ei, la concert. "Am intrat și eu în galeria celor care susțin concerte mari la Sala Palatului. Și Diana va reveni pe scenă prima dată de când e mămică și va cânta «Heal the World» cu copii în jurul ei. O să fie nebunie și vă așteptăm", a povestit Adrian Enache, dezvăluind că printre invitați se află Theo Rose, Bella Santiago și Dida Drăgan!

Citit 1063 ori Ultima modificare Marți, 24 Octombrie 2023 17:15

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.