La bine şi la greu, cu 27.000 de euro

La bine şi la greu, cu 27.000 de euro
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Power Couple. Propuşi de trei ori la eliminarea din competiţie, daţi afară din concurs şi ulterior rechemaţi… ca să poată ieşi învingători. Cam aşa ar fi, în rezumat, parcursul perechii Daiana Anghel și Sorin Gonțea, câștigătorii primului sezon "Power Couple România - La bine și la greu", de la Antena 1. Mărturisesc că mi-e greu să pricep regulile concursurilor televizate de supravieţuire. De pildă, la "Survivor", ce sens are să elimini concurenţi, dar să aduci alţii în loc, odihniţi şi bine hrăniţi, ca să se lupte cu cei ogârjiţi de foame şi sălbăticiţi, nu de junglă, ci de tensiunile din echipe. La fel şi la "Power Couple România - La bine și la greu", elimini perechi, dar le dai posibilitatea să revină pentru semifinală şi finală. Cât de corect este faţă de cei care au rezistat până la final în competiţie să fie învinşi de unii rechemaţi în concurs?! Mă rog, cine-s eu să judec competitivitatea şi fair-playul? Nici viaţa nu-i mereu dreaptă! Cert este că perechea Daiana Anghel și Sorin Gonțea a rezistat, neclintită, în finală, mai bine de 97 de minute, şfichiuită de ploi torenţiale, vijelii, viscol şi dogoare, greutăţi de 50 de kilograme sprijinite doar pe antebraţe. Conform Antena 1, în Finala "Power Couple România", Daiana Anghel și Sorin Gonțea au primit un cec de 27.350 de euro. O recompensă frumoasă pe lângă trofeu şi convingerea fermă că sunt "Power Cuple". "Acest trofeu reprezintă forţa și puterea noastră, echilibrul și faptul că nu renunţăm", a declarat Daiana Anghel.

Citit 1425 ori Ultima modificare Joi, 14 Martie 2024 16:43

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.