Veta Biriş: 75 de ani de viaţă şi 55 de ani de carieră artistică

Veta Biriş: 75 de ani de viaţă şi 55 de ani de carieră artistică
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Aniversare. „Sus, sus, sus, la munte, sus,/ Sus, sus, sus, române, sus!”, iac-aşa îmi fredonau gândurile citind comunicatul de presă al triplei aniversări pe care TVR 1 i-o dăruieşte artistei de muzică populară Veta Biriş, la „Petrecere... cu cântec!”. „75 de ani de viaţă, 55 de ani de activitate artistică şi 50 de ani aici, la Televiziunea Română. Duminică, dragi prieteni, avem multe motive pentru care o sărbătorim pe Veta Biriş, artista care trezeşte conştiinţa naţională şi aduce împreună românii cu muzica sa. Prieteni dragi, mari interpreţi o vor însoţi pe artistă la «Petrecere... cu cântec»! Vino alături de noi pentru un spectacol complet!”, ne invită Iuliana Tudor, producătoarea şi moderatoarea emisiunii. Vetei Biriş îi sunt alături câţiva dintre cei mai iubiţi interpreţi şi prieteni: Mariana Anghel, Niculina Stoican şi Ilie Medrea, precum şi reprezentanţi ai tinerei generații, laureați ai talent-show-ului de folclor „Vedeta populară”: Ina Todoran, Maria Chivu şi Cătălina Rotaru. Nu lipsesc imaginile din arhiva Televiziunii Române, detalii mai puţin cunoscute despre viaţa şi cariera Vetei Biriş, momentele muzicale în premieră, duetele inedite și, ca la orice aniversare, sărbătorita are parte și de surprize... Aşa cum am mai spus-o, emisiunea este gândită sub forma unei petreceri, într-o atmosferă caldă, oferind posibilitatea protagonistului să se simtă în largul său şi să se bucure de sărbătoare. Începe în fiecare duminică seara, de la ora 21,00, la TVR 1. La mulţi ani, Veta Biriş!

Citit 1412 ori Ultima modificare Vineri, 17 Mai 2024 14:37

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.