„Happy birthday, mister King!”

„Happy birthday, mister King!”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Regele şi piţipoanca. Pentru că ieri a fost ziua Majestăţii Sale, trebuia să se găsească la televizor măcar o piţipoancă să-i cânte „La mulţi ani! cu acest fericit prilej. Piţi asta s-a nimerit a fi tocmai adevărata „Marilyn Monroe de România”, pe numele ei Lumi, posesoarea unei voci ţipărite în stare să-ţi aducă timpanul la isterie. Lumi i-a cântat regelui cu voce senzuală în stare să-ţi omoare pasiunea în pat pentru următoarele două-trei luni: „Happy Birthday, mister King!”. Că doar aşa i-a cântat şi înaintaşa ei originală lui „Mr. President”. Dar dacă Lumi nu cânta (vorba vine) pentru un preşedinte, ci pentru un monarh, deci cum să-i zică altfel decât „Domnu’ Rege”? Mda, prostia în formă pură, naivă, e chiar nostimă dacă n-ar fi tragică… În vremea asta, Răzvan şi Dani mai aveau un pic şi se tăvăleau pe jos trăind până la extaz bucuria de a o avea în emisiune pe juna blondă. Dama însă avea o dorinţă fierbinte, de a reface cu Răzvan şi Dani celebra scenă a gurii de canal care a ridicat fusta lui Marilyn Monroe. Varianta iniţială a fost ca băieţii să-i sufle sub fustă până se ridică. Dar s-au organizat. Înarmaţi cu foen, câteva ventilatoare mari şi un aspirator, băieţii i-au făcut pe plac, adică i-au spus fusta în cap!

* „Asta nu!” -  „Alta n-am!”. În faţa ventilatorului care arăta ca o oală, Lumi s-a grăbit ca fata mare: „Mă aşez pe recipient?”. „Nu, că nu-i incubator de ouă!”, a oprit-o Răzvan. Lupte s-au dat şi când Lumi a fost invitată să urce pe un cub pentru a fi la înălţime: „Asta nu!” – „Alta n-am!”. Văzând artileria vântoasă din jurul ei, blonda a început să-şi facă griji pentru „orhideea sălbatică”, un tatuaj intim care, ziceau băieţii, ar semăna mai mult cu floarea aia de-i zice gura leului. „Să nu-mi întoarceţi orhideea pe partea cealaltă! Să nu zbor cu orhidee cu tot!”, insista piţi. În fine, în jeturile de curenţi calzi şi reci, duduia s-a apucat de cântat (mă rog, părerea ei), dar eu am simţit nevoia să dau sonorul la minim. Nu ştiu cum s-a simţit orhideea sălbatică atunci când Oţil i-a vârât blondei feonul direct între picioare, dar ştiu că Lumi şi-a pierdut brusc vocea. O fi fost de la aerul fierbinte!

Citit 2199 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Ianuarie 2024 19:19

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.