* Tulburător. "Mă gândesc la copiii care nu pot cânta. Care plâng și suferă din cauza multelor nedreptăţi ale lumii. Din cauza războaielor şi a situațiilor conflictuale. Războaiele distrug copiii. Să nu uităm niciodată că războiul este întotdeauna o înfrângere! Asta îmi doresc cel mai mult: să-i văd pe cei care s-au urât dându-şi mâna, îmbrățișându-se și trăind prin muzică, pentru că prin muzică pacea este posibilă! Muzica bună poate să deschidă inima către armonie, către bucurie şi către a fi împreună într-un univers comun". Acesta a fost mesajul de pace rostit de Sanctitatea Sa, Papa Francisc, pe scena Festivalului Sanremo. A fost un mesaj video înregistrat, plin de emoţie şi de profunzime. Mai ales că a fost urmat de o interpretare tulburătoare a celebrei melodii „Imagine” a lui John Lennon. O versiune specială a cântecului, în limbile ebraică, engleză şi arabă, în interpretarea unui duet la fel de special, cântăreața israeliană Noa și cântăreața palestiniană Mira Awad. Un moment artistic care mi-a reamintit de un alt duet al lor - cel de la Moscova, de la Eurovision Song Contest 2009, când au cântat împreună „There Must Be Another Way”/ „Trebuie să existe o altă cale”. Ce moment au avut atunci! Dar şi acum! „Să ne imaginăm că peste un an ne vom întoarce aici pentru a sărbători un adevărat acord de pace”, a fost mesajul final al cântecului lor de acum. Pacea de la Sanremo! Vă reamintim că TVR1 transmite în direct ediția aniversară (a 75-a) a Festivalului de la Sanremo, în perioada 11-15 februarie, de la ora 21,35.
Pledoarie papală pentru pace, pe scena de la Sanremo Scris de Anca Melinte

