„Puneți cărțile pe foc, lumea are acum tic toc” (VIDEO)

„Puneți cărțile pe foc, lumea are acum tic toc” (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Manifest. Știu că participarea la Eurovision e subiect închis pentru România, dar, dacă ar fi după mine, aș trimite acolo videoclipul pe care trupa Vama l-a lansat acum câteva zile: „Tic Toc”.

Da, scris exact așa, fără „k”. E un cântec-manifest care mi-a strâns stomacul și pielea, în timp ce-l urmăream: „Orice conspirație să devină informație/ Postați, comentați, atacați, repetați/ Postați, comentați, atacați, înjurați”, repetă obsesiv o voce la începutul piesei. „Și uite așa suprimi o nație/ Când o sufoci cu informație/ Influensării te învață în trei minute cât o viață/ Puneți cărțile pe foc, lumea are acum tic toc/ Fascinați ca niște căprioare prinse-n faruri pe șosea/ Stăm cu ochii în ecrane, nu ne mai putem mișca/ Mintea-i prinsă, e blocată, cercul s-a închis complet/ Conectați la fericire, conectați la internet”, sunt cele mai puternice versuri scrise de Tudor Chirilă.

„Am simțit nevoia să exprimăm în patru minute ceea ce societatea noastră (sau poate lumea) trăiește de luni bune. Manipulaţii au devenit manipulatori, manipulatorii manipulaţi, influensării experţi în politică (dar unii nu neapărat pricepuţi la gramatica de bază a limbii române) s-au înmulţit exponenţial, dar cel mai mult s-a ridicat un val de ură folosit ca un instrument pentru a-i contracara pe cei cu opinii diferite. Nu e un hit de vară, Octav Gheorghe, regizorul clipului, ne-a zis că i-a dat o senzație nasoală la prima ascultare”, a scris artistul pe Facebook. Nu e de comentat. E de ascultat și vizionat.

Citit 452 ori Ultima modificare Marți, 29 Aprilie 2025 16:48

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro