Eminescu şi „Moara cu noroc”… trap!

Eminescu şi „Moara cu noroc”… trap!
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Bacu’. „Mihai Eminescu, poetul inspirat de tei/ Lansează în 1883/ «Luceafărul», adică un text poetic romantic/ Fiind cel mai bun poem de dragoste din lume practic”, se auzea, în ritm de trap, din telefonul unui candidat la bacalaureat. E drept, versurile-s cam forţate, informaţiile cam pe lângă, dar bunăvoinţa contează până la urmă. Scena se petrecea la Antena 3 CNN, care a făcut a încercat să afle cum s-au pregătit tinerii pentru examenul de toamnă al maturităţii. Şi l-au nimerit pe Adelin, care lucrează de doi ani ca frizer şi e mulţumit de cât câştigă, mai ales că îi şi place meseria. Dar pentru că ar vrea la un moment dat să devină trainer, îi trebuie diploma de Bac. Aşa că s-a pregătit cum a putut şi s-a prezentat la examen: „M-am pregătit acum, pe ultima sută de metri. Am învățat de la un traper. Spune într-o piesă tot ce reprezintă «Moara cu Noroc», spune dă «Luceafărul», dă tot. Rețin mai bine pe versuri decât să citesc acolo și să nu înțeleg nimic”, a mărturisit el. Jur că mi-ar fi plăcut să aud şi „Moara cu noroc” – varianta trap. Da’ n-am avut baftă.

Dacă Adelin s-a străduit aşa cum a putut mai bine, alţii au recunoscut senini că n-au învăţat, chit că părinţii le-au plătit meditaţiile. „Dacă e să nu fie nici de data asta, mai încercăm o dată la anul. Am fost, m-am plimbat, m-am distrat, o lună am învățat”, a recunoscut o tânără. Alţii au deja parcursul stabilit: „Ca toți băieții de vârsta mea cred că plec în Italia. Mă descurc!”, a spus alt candidat. Cu sau fără bac, viaţa merge mai departe!

Citit 745 ori Ultima modificare Duminică, 17 August 2025 09:00

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro