„MasterChefii” taie-n carne vie, „Chefii la cutite” îşi fac încălzirea

„MasterChefii” taie-n carne vie, „Chefii la cutite” îşi fac încălzirea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Culinariadă. O să sune răutăcios şi părtinitor ce spun - da, chefii Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu au întâietate în preferinţele mele! - dar tot o fac. Remarc că Antena 1 n-a (mai) încercat să testeze audienţa „Chefilor la cuţite” în faţa celei a „MasterChefilor”. Desigur, există o explicaţie logică, difuzează „Asia Express”, care se suprapune, în serile de luni şi marţi cu emisiunea Pro Tv. Şi ar fi normal să aştepte să se încheie „Drumul eroilor”, ca să înceapă degustările pe nevăzute. Dar chiar şi aşa, n-ar fi exclus ca ediţiile finalei „MasterChef” să se suprapună cu primele ediţii ale sezonului 16. Depinde cât de repede reuşesc „MasterChefii” să facă eliminările.

Cert este că Antena tocmai a anunţat că adrenalina și noutățile surprinzătoare duc competiția la un nou nivel chiar din prima ediție a noului sezon, programat să înceapă duminică, 16 noiembrie 2025, de la ora 20,00. Şi că filmările au debutat într-un loc cu totul neașteptat - Piața Obor din București - anunțând astfel o rețetă cu ingrediente inedite a show-ului gastronomic. Din care nu vor lipsi emoţia, umorul, performanţa dar mai ales surprizele!

„Este un sezon uluitor, cu un alt ritm adus de filmările din afara platoului. Întrecerea dintre noi, jurații, devine și mai intensă și abia aștept să descoperiți și voi de ce - pentru că avem motive serioase ca să ne avântăm și mai aprig în luptă. Iar audițiile ne aduc față-n față cu atâția concurenți buni și farfurii speciale, încât vă spun că nu aveți cum să ratați acest sezon”, a declarat chef Ștefan Popescu.

Citit 204 ori Ultima modificare Marți, 07 Octombrie 2025 12:50

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro