„Doamna ţării”, prin vocea actriţei Monica Davidescu

„Doamna ţării”, prin vocea actriţei Monica Davidescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Istorie. „O figură discretă, dar esențială, o «Penelopă modernă» care și-a asumat cu responsabilitate rolul de Doamnă a Țării într-un moment crucial al devenirii statului român”, aşa este prezentată Elena Cuza, soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în documentarul care aduce în prim-plan dimensiunea umană a istoriei.

„Doamna ţării” va fi difuzat pe 24 ianuarie, de la ora 14,30, la TVR Cultural. Documentarul este prezentat de actrița Monica Davidescu, scenariul și realizarea fiind semnate de Radu Găină.

Şi tot TVR Cultural propune, de la ora 15,00, „Alexandru Ioan Cuza - între greșeală și faptă”, o analiză nuanțată a domniei celui care a fost, după expresia lui Nicolae Iorga, „parcă căzut din cer” pentru dubla alegere de la Iași și București, din 5 și 24 ianuarie 1859. Filmul explorează atât marile reforme, cât și limitele și greșelile celor șapte ani de domnie, conturând portretul unei personalități providențiale pentru modernizarea României. Printre invitați se regăsesc academicieni precum Dan Berindei, istorici precum Neagu Djuvara, dar şi foștii președinți ai României Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu.

„În gerarul fiecărui an, românii se reîntorc la înfăptuirea din 1859, când moldovenii și muntenii și-au dat mână cu mână pentru a urma, cât va fi lumea, același destin. Era temeiul pentru Marea Unire din 1918 și sunt fericit și onorat că TVR mi-a oferit șansa de a spune, din când în când, povestea întrupării acestui vis etern”, spune Radu Găină, scenarist și realizator.

Citit 200 ori Ultima modificare Joi, 22 Ianuarie 2026 12:44

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro