* Sezon. „Pleacă franțuzoaica mea în «Asia Express», în câteva zile. După atâția ani, despărțirea tot doare… doar că acum știu exact cât. Mult. Așa că ne-am luat două zile de «noi doi», ca niște oameni maturi și responsabili: mâncăm bine, bem un vin, ne facem planuri serioase… și apoi le uităm după al doilea pahar. Punem la punct strategii pentru perioada în care ea lipsește: eu - să supraviețuiesc, ea - să nu își cumpere chinezării. Simplu”, mărturisește, într-o postare pe pagina de Facebook, Răzvan Fodor. Și admite că glumește... doar puțin. „Glumesc (doar puțin). Adevărul e că o să-mi lipsească rău. Dar o știu: se întoarce cu povești, cu energie și cu aceeași capacitate de a-mi da peste cap toată liniștea”, mai spune actorul. „Franțuzoaica” e soția lui, Irina Fodor, dezmierdată „Pușa” în „Asia Express”.
Antena 1 a anunțat deja „Drumul mătăsii” prin Uzbekistan și China. O călătorie epică pentru concurenți. O aventură care nu e doar despre distanțe și probe, ci despre întâlnirea a două lumi cu diferenţe culturale uriaşe, despre oameni şi obiceiuri văzute dincolo de clișeele turistice: „Provocările sezonului 9 vor și mai neaşteptate pe această rută: concurenţii nu se vor confrunta doar cu tradiţii şi probe clasice, nu vor face cunoștință doar cu peisaje idilice și tradiții de demult, ci vor fi puși și în fața unor sisteme ultramoderne - de la oraşe extrem de dezvoltate la soluţii high‑tech, care vor ridica semne de întrebare din foarte multe puncte de vedere”, anunță Antena 1.

