Decât prost să dansăm, mai bine ca la „Vocea României” să cântăm

Decât prost să dansăm, mai bine ca la „Vocea României” să cântăm
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Tv mania

* Trăiască mirii! „Să fie într-un ceas bun! Iar ce-au unit iubirea și Dumnezeu să nu despartă nimeni și nimic!”, acesta a fost primul meu gând urmărind, la finele săptămânii trecute, știrile despre cununia religioasă și petrecerea de nuntă a lui Bubu Cernea cu aleasa lui, Elena.

Invitat la „Vorbește lumea”, pe Pro Tv, Bubu a venit în dublă calitate: de proaspăt însurat religios și de producător muzical la „Vocea României”.

Pentru că a avut aproape 300 de nuntași, pe prezentatorii „Vorbește lumea” i-a programat la petrecerea de botez... ca să nu facă două drumuri. „A fost exact așa cum ne-am dorit. Eu, cântând mult la festivaluri, mi-am dorit să fac o nuntă ca un festival. Soția mea, Elena, și-a dorit o nuntă în aer liber. Și am zis: «Hai să le combinăm»”, a povestit Bubu.

Cu tema „Festival Vibes”, petrecerea a avut loc la pădurile regale. Fără dansul mirilor: „Am avut cântatul mirilor. Eu nu dansez, dar Elena poate cânta! Și atunci am zis: «Hai, ajută-mă și pe mine»”. Acompaniați de trupa de la „Vocea României”, cu mireasa la microfon și cu mirele la voce și tobe, interpretarea „Just A Kiss” de la Lady Antebellum a „întors” toate scaunele nuntașilor. Mai ales că nici n-a fost vreme pentru repetiții, pentru că Bubu a fost plecat trei săptămâni cu Irina Rimes în turneu în SUA și Canada și a venit fix cu o săptămână înainte de nuntă.

Că veni vorba de cântat, Biserica „Domnița Bălașa” a fost aleasă pentru cununia religioasă pentru corul absolut minunat, care face un adevărat concert din orice slujbă. Până și mirele s-a emoționat la ceremonie: „Bă, dar ce bine cântă oamenii!”.

Furatul miresei a fost exclus din start. Pentru că Elena nu și-a dorit și pentru că nu era posibil în pădure, la distanță de o oră față de București...

Cât despre „Vocea României”, înscrierile pentru sezonul 14 sunt deschise până la finalul lunii. Bubu a încurajat toate vocile talentate să își învingă emoțiile și să participe la preselecții!

Citit 64 ori Ultima modificare Luni, 15 Iunie 2026 15:16

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro