Ce bolid dăunează libidoului feminin?

Ce bolid dăunează libidoului feminin?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

* Murături sau psihologia nudului. Un ochi învineţit, o căsnicie eşuată, apariţii în emisiuni de doi bani grămada, nenumărate fotografii sexy/erotice în care mai bine s-ar fi îmbrăcat decât să se dezbrace, făcute în camere de hotel de-o noapte, şi invective la adresa fostului soţ recăsătorit. Dincolo de apetitul pentru pictoriale semi-nude, mai apropiate de exhibiţionism decât de artă fotografică, şi de apariţia la braţul unor bărbaţi cu îndoielnică potenţă financiară şi celebritate, asta-i cam tot ce ştiam până ieri despre fosta soţie a campionului la gimnastică Marian Drăgulescu. Nici nu îndrăznesc să-mi amintesc până la capăt descrierea făcută de jurnalista Mara Bănică, „pipiţă de alcovuri insalubre”. Aşa că am făcut ochii mari auzind la România Tv că fosta soţie a sportivului este psiholog angajat într-o instituţie de stat. Adică să fii absolventa unei facultăţi de sociologie şi psihologie, mamă de copii şi fostă nevastă agresată, şi să apari pe net poze la limita dintre lasciv şi vulgar, să încerci să cânţi ori să faci pe modela, când ai o asemenea pregătire/calificare? În fine, am aflat de la teveu că noii pacienţi ai doamnei psiholog sunt în majoritate pensionari, au recunoscut-o şi s-au bucurat să fie consiliaţi. Înainte sau după vizionarea celebrelor fotografii de care spuneam mai sus? În fine, sunt eu rea. Din moment ce aseară le-am văzut la Poveştirile de noapte pe Denisa Biţă şi alte două fotomodele de bikini defilaţi în club punând murături la borcan, de ce n-am avea şi o psihologie a nudului?
* „X6-le dăunează grav libidoului feminin”. N-am spus-o eu, ci Cristi Brancu, pe Antena 2, care a tras concluzia asta după ce a aflat că Leo de la Strehaia a mai fost „ţepuit” o dată. După ce Loredana Chivu şi-a păstrat bolidul făcut cadou şi trecut pe numele ei, dar n-a prestat şi recompensa în natură, prinţul strehăian şi-a mai luat o dată papara. O altă duduie, mai puţin celebră, l-a înşelat. Mă întreb totuşi dacă de la bolid li se taie junelor cheful sau de la proprietarul iniţial…

Citit 550 ori Ultima modificare Joi, 31 Octombrie 2013 15:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.