Sânii gonflaţi, colacul de salvare al piţipoancelor

Sânii gonflaţi, colacul de salvare al piţipoancelor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ţâţe antiînec. N-o să vă vină a crede care-a fost „Ştirea Zilei” la Kanal D. Ce informaţie vitală avea să ne îndestuleze minţile lihnite de curiozitate şi să ne ostoiască setea arzătoare de a şti. Gata, nu vă mai fierb: Raluca Podea ia lecţii de înot. Pentru cei care nu ştiu, Raluca Podea nu e vreo olimpică internaţională, nici vreo inventatoare în vreun domeniu vital, n-a cucerit vreo medalie, ci e model(ină) de club despre care tabloidele s-au întrecut scriind că „n-are voie la sex”, în perioadele de convalescenţă după up-gradările estetice.

CITEŞTE ŞI: Efectul erotic al excavatorului asupra antenistelor

Pentru că, printre altele, are un kil de silicoane vârât în sânii ca două mingi de baschet, pentru care orice formulă de sutien devine redundantă. Juna se teme cumplit de apă, dar s-a încumetat la o primă lecţie de înot. Bietul instructor nici nu ştia de care parte a corpului s-o apuce ca s-o susţină la suprafaţa apei: pe faţă erau sânii uriaşi, de sub care sutienul abia se mijea, pe spate, rotunjimile popoului înghiţeau linia şi-aşa sumară a bikinilor. Deşi apa era doar până la brâu, şi se aflau lângă peretele bazinului, Raluca nu voia cu niciun chip să încerce poziţia de înot. Abia apoi a descoperit că un kil de silicon e de folos nu doar ca să facă pluta în balta mondenă şi să facă valuri în fanteziile bărbaţilor cu bani, ci şi pentru a se menţine la suprafaţa apei din bazinul de înot. Păi dacă tot în marea lui Radu Mazăre se îneacă turiştii pe capete, lipsiţi de salvamari, iată că o pereche de ţâţe gonflate poate fi colacul de salvare la propriu!

CITEŞTE ŞI: Unde a făcut Radu Mazăre bătătură?

* „Mai vino iar în gara noastră mică! Priveşte-mă să vezi cât mi-e de frică”. Doamnelor trecute de prima tinereţe degeaba suspinaţi. Trubadurul care cânta „dacă pleci, ia-mă şi pe mine/ N-am să pot trăi cu tot ce-a fost”, tocmai a pus punct celei de-a doua căsnicii. N-aş fi zis că artistul Cătălin Crişan e aşa de repede lepădător de neveste. Prima şi secunda soţie îşi pot da întâlnire pe canapea, ca să-şi împărtăşească amintiri din vremea când cea dintâi era nevastă, iar cea de-a doua, amantă.

CITEŞTE ŞI: "Eu am făcut dragoste, ea şi-a reglat hormonii"

Citit 1119 ori Ultima modificare Duminică, 29 Iunie 2014 14:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.