De ce nu se (mai) poartă sutien la nuntă?

De ce nu se (mai) poartă sutien la nuntă?
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

* Hei-rup cu mireasa. „Săriţi, c-o sufocă!”, mi-a venit să strig când am văzut-o pe biata Andreea Tonciu, înghiţită până la bărbie de rochia de mireasă, în vreme ce doi hojmalăi cu ceafa groasă continuau să îndese peste ea munţii de voaluri albe. Iar biata Andreea aproape că nu se mai zărea de sub crinolina uriaşă, pe care gărzile de corp se luptau s-o vâre în limuzină. Şi, a naibii, nu încăpea! Poate că o remorcă auto era mai nimerită. Despre mire nici nu se punea problema să i se alăture alesei lui, pe bancheta maşinii! Poate doar în portbagaj să încapă! Habar n-am pe unde-a reuşit mireasa noastră să respire până a ajuns la biserică. Unde, ca să poată intra, a avut nevoie de altă doi bodyguarzi: fiecare o susţinea de câte un braţ, iar cu ailaltă mână îi ţineau suflecate poalele rochiei, ca să poată urca treptele! Când am auzit-o pe Andreea mărturisind: „O să am o rochie spectaculoasă şi dacă stau în centru o să acopăr mirele. Va trebui să stau la margine!”, mi-am zis că exagerează. Ei bine, n-a făcut-o! Ca să fiu mai explicită o să vă amintesc de momentul emoţionant în care mirii ies din altar şi se deschide o colivie din care un stol de porumbei îşi ia zborul? Ei bine, pentru Andreea n-ar fi fost nevoie de colivie! Sub fusta ei încăpeau un stol de porumbei, două berze, plus nenea care să elibereze păsăretul la momentul potrivit.

* La soare te puteai uita… Cred că au crăpat de ciudă cocalarii cu salbe când au văzut-o pe ailaltă mireasă de duminică, Raluca Bădulescu, muiată-n (h)aur. 15 kile de rochie de mireasă! Şi totul aurit în jur! Dacă până şi sarmalele s-au servit pe platouri aurite… ca să fie ţopismul până la capăt! În vreme ce Raluca a schimbat şase rochii de mireasă, Andreea a preferat una şi bună, de teama superstiţiei că, dacă schimbi rochia de mireasă, schimbi şi mirele… Dar ceva au avut în comun. Ori n-au avut! Sutienul! Şi-am remarcat treaba asta şi la nuntaşe. Mai toate erau cu sânii în... picaj liber din decolteul până la buric. Cine ştie o fi şi asta vreo superstiţie de modă nouă...

Citit 2641 ori Ultima modificare Luni, 05 Septembrie 2016 18:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.