Modernizarea bulevardului George Coşbuc - una dintre investiţiile de amploare în infrastructura oraşului, aflate acum în derulare - este finanţată, în proporţie de peste 58 la sută, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Presiunea pe care premierul Ilie Bolojan o pune pe proiectele de investiţii cu finanţare guvernamentală şi mai ales anunţatul blocaj al lucrărilor care nu au ajuns într-un stadiu avansat de realizare ne-au determinat să aflăm dacă moder ...

Euro a stagnat la 5,07 lei

Marți, 22 Iulie 2025 20:00 | Publicat în ECONOMIE
Culoarul de tranzacționare al euro s-a îngustat marțea aceasta la 5,068 - 5,071 lei, în ton cu evoluția altor monede don regiune, astfel că media monedei unice a crescut marginal, de la 5,0703 lei, minimul ultimelor două săptămâni, la 5,0705 lei. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a alunecat de la 6,70 la 6,69%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ...
Un fost poliţist american, Brett Hankison, a fost condamnat la 33 de luni de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de implicare în uciderea unei tinere afroamericance, Breonna Taylor, un simbol al mişcării Black Lives Matter (BLM). Decizia a fost luată în ciuda faptului că, în săptămâna precedentă, Departamentul Justiţiei a recomandat ca fostul polițist să fie condamnat la numai o zi de închisoare, deja ispășită, scrie presa americană, relatează AFP și News.ro.  Bre ...
Departamentul de Justiție al Statelor Unite a publicat, luni, peste 240.000 de pagini de documente legate de asasinarea lui Martin Luther King Jr., inclusiv dosare ale FBI, care îl supraveghea pe liderul mișcării pentru drepturile civile în cadrul unei campanii de discreditare a laureatului Premiului Nobel pentru Pace, transmite Reuters, preluată de HotNews. Dosarele au fost publicate pe site-ul Arhivelor Naționale, care a anunțat că vor fi publicate și alte documente. King a fost asa ...

AI, aur la Olimpiada Internațională de Matematică

Marți, 22 Iulie 2025 19:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Modelele de inteligență artificială dezvoltate de Google și OpenAI au obținut medalii de aur la Olimpiada Internațională de Matematică (IMO), pentru prima dată în istoria competiției, depășind pragul de punctaj echivalent cu cel al celor mai buni elevi de liceu din lume. Potrivit profesorului Po-Shen Loh, fost lider al echipei SUA la IMO, performanța arată că AI-ul este pe punctul de a putea ataca și probleme matematice încă nerezolvate de cercetători umani. „Este un semna ...

Pușcașii marini, retrași din Los Angeles

Marți, 22 Iulie 2025 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Departamentul american al Apărării a retras cei 700 de puşcaşi marini desfăşuraţi la Los Angeles în timpul unor manifestaţii de luna trecută împotriva politicii de migraţie a preşedintelui Donald Trump, relatează AFP și News.ro. La ordinul lui Trump, ei fuseseră desfăşuraţi ca întăriri ale Gărzii Naţionale - desfăşuraţi la rândul lor împotriva avizului autorităţilor californiene - în timpul unor manifestaţii în mare parte paşnice, dintre care unele au degenerat. ...

Companii germane interesate de zona Galaţi - Brăila

Miercuri, 23 Iulie 2025 08:30 | Publicat în ECONOMIE
Peste 40 de companii germane din apărare, securitate, energie, industrie și retail și-au exprimat interesul de a cunoaște mai bine capacitatea României de a atrage investiții, în cadrul unei mese rotunde organizate la Berlin.  Potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), comunitatea de business româno-germană salută eforturile de reformă începute și planificate de guvernul de la București, subliniind că măsurile adoptate trebuie s ...

Guvernul anunță reforma sistemului sanitar

Marți, 22 Iulie 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, au anunțat un amplu pachet de reforme pentru sistemul sanitar, considerat ineficient și împovărat de probleme, potrivit Digi24. Printre principalele măsuri se numără introducerea unor indicatori de performanță pentru șefii de secții, reorganizarea spitalelor, creșterea serviciilor în ambulatoriu și sancționarea dură a internărilor fictive. „Nimeni nu evaluează performanța șefului de secție, care este ...

Piedone, anchetat de DNA

Marți, 22 Iulie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Cristian Popescu Piedone, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), este anchetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fiind suspectat că ar fi furnizat informații confidențiale unui operator economic înaintea unui control oficial, relatează Mediafax. Potrivit anchetatorilor, Piedone l-ar fi avertizat pe patronul unui hotel despre un control iminent al ANPC, ceea ce ar putea constitui o infracțiune asimilată traficului de influen ...
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunțat că a emis autorizația de înființare pentru conductele de alimentare din amonte aferente activității de producție a gazelor naturale în cadrul proiectului Neptun Deep, potrivit Agerpres. Este vorba despre infrastructura critică ce va lega perimetrul offshore din Marea Neagră de terminalul de la țărm, în zona comunei Tuzla, județul Constanța. Potrivit ANRE, aceasta este o etapă esențială în derular ...
Pagina 44 din 2809