Dosarul Mineriadei a fost trimis în judecată
Miercuri, 02 Aprilie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu - viceprim-ministru al Guvernului provizoriu, Virgil Măgureanu - director al Serviciului Român de Informații, Adrian Sârbu - consilier al prim-ministrului și Miron Cozma - lider al minerilor din Valea Jiului au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni contra umanității, în urma evenimentelor din 13-15 iunie 1990, a anunțat miercuri Parchetul General.
Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Î ...
Nu vor bani, nu vor valută/ Însă Petre îi salută
Joi, 16 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Nicăieri nu-i ca acasă. Și nu spun doar eu acest truism, ci aprope fiecare pământean care a trăit măcar o dată sentimentul că ar fi de pe altă planetă. Revenind, cumva, cu picioarele pe Pământ, vreau să vă spun ceea ce până și pe mine mă cam frământă. Potrivit savanților de la NASA, viteza de rotație a planetei Pământ s-a micșorat, din pricina unor lucrări și minunății de amploare înfăptuite de chinezi. Culmea este că știrea asta a apărut în aceeași zi în ...
Petre Roman și Gelu Voican-Voiculescu, audiați la Parchet
Joi, 25 Aprilie 2024 15:02 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fostul premier Petre Roman şi fostul vicepremier Gelu Voican-Voiculescu au fost joi, la Parchetul General, pentru a fi audiați în dosarul mineriadei din 1990. Niciunul dintre cei doi nu a făcut declaraţii la sosire. Petre Roman, în calitate de fost prim-ministru în perioada 26 decembrie 1989 - 26 septembrie 1991, și Gelu Voican-Voiculescu, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României în perioada 28 decembrie 1989 - 28 iunie 1990, sunt cercetați pentru infracțiuni con ...
Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, urmăriți penal pentru infracțiuni contra umanității
Marți, 16 Aprilie 2024 16:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele Klaus Iohannis i-a trimis, marți, ministrului Justiției, Alina Gorghiu, cererea de urmărire penală în cazul fostului premier Petre Roman și fostului vicepremier Gelu Voican-Voiculescu, în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Iniţial, în iunie 2017, fostul preşedinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, alături de fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu, însă în decembrie 2020 Înalta Curte de ...
Ce crede fostul despre moartea celei pe care a părăsit-o
Luni, 26 Februarie 2024 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Trist. N-am să înţeleg niciodată apetenţa unor jurnalişti pentru ceea ce spune ori îşi închipuie că simte fostul/ fosta despre viaţa sau moartea celei/ celui de care s-a despărţit. Mai ales când nu s-au despărţit amiabil. Adică n-au ieşit ţinându-se de mână de la divorţ. În cazul de faţă, ce-ar mai conta ce face ori ce zice Petre Roman despre moartea celei pe care a părăsit-o pentru a fugi (la propriu) în lume, cu o artistă. Televiziunile s-au întrecut să preia, ...
A murit Mioara Roman, fosta soţie a primului premier al României post-revoluţionare, Petre Roman
Vineri, 23 Februarie 2024 10:55 | Publicat în EVENIMENT
Mioara Roman, 83 de ani, s-a stins din viaţă, noaptea trecută, potrivit unor surse citate de Antena3, la un azil din apropierea Capitalei, unde se afla de anul trecut. Ea fusese internată acolo în urma mai multor probleme de sănătate şi a unor ani petrecuţi prin spitale şi centre de recuperare, potrivit presei centrale. „Drum lin în lumină mama mea bună și frumoasă. Îngerii să te vegheze și să povestești tuturor acolo sus toate lucrurile minunate pe care le poves ...
17 ani de iubire între Petre Roman şi Silvia Chifiriuc
Vineri, 27 Octombrie 2023 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Cuplu. "Nu vrem Kent, nu vrem valută… ia, uite-l pe Roman la televizor", m-a luat un gând pe repede-nainte, persiflând istorica strigătură a doamnelor de la APACA. La "Vorbeşte lumea", pe Pro Tv, Petre Roman îi oferea un trandafir alb prezentatoarei Lili Sandu, şi unul roşu soţiei sale, Silvia Chifiriuc, care tocmai cântase. A urmat, desigur, întrebarea: cât de des îi oferă flori Silviei? "De fiecare dată când simte!", a replicat, înţelept, artista. Gazdele emisiunii au nu ...