Moscova a cerut joi revizuirea sancţiunilor împotriva Rusiei, pentru a da curs unui apel al ONU de a debloca accesul în porturile ucrainene de la Marea Neagră, astfel încât să poată fi reluate exporturile de cereale, relatează agenţia Interfax, citată de Reuters. Ucraina, unul dintre principalii producători mondiali de cereale, îşi exporta cea mai mare parte a produselor prin porturile maritime, dar de când Rusia a atacat această ţară, pe 24 februarie, este nevoită să-şi exp ...

Polonia acuză Comisia Europeană de „șantaj”

Vineri, 03 Septembrie 2021 19:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministrul polonez al Justiţiei, Zbigniew Ziobro, a acuzat Comisia Europeană că exercită un "şantaj" asupra Poloniei, pentru că a sugerat că plata fondurilor europene pentru relansare după criza sanitară este condiţionată de respectarea statului de drept de către Varşovia, relatează AFP. "Niciun oficial, la un nivel inferior sau înalt, nu are dreptul de a exercita un şantaj sau de a se deda unui tip de şantaj de natură coruptă", a declarat ministrul, făcând aluzie la o serie ...
Gheorghiță Suvejanu (foto) a fost reținut zilele trecute de polițiștii care aveau, pe numele său, un dosar extrem de complex, din care nu lipsesc acuzații de proxenetism, camătă, șantaj, spălare de bani și fals. Patronul cunoscutului complex aflat în apropierea Galațiului a primit mandat de arestare în baza deciziei Tribunalului Galați și va sta după gratii în următoarele 30 de zile. Faptele de care este acuzat Gheorghiță Suvejanu, un personaj extrem de controversat din lu ...
Guvernul spaniol a ridicat şi mai mult tonul joi împotriva Marocului, acuzat de "agresiune" şi "şantaj" de ministrul Apărării, Margarita Robles, după ce peste 8.000 de migranţi au ajuns începând de luni în enclava spaniolă Ceuta, relatează AFP. Afluxul acestor migranţi proveniţi din Marocul vecin "este o agresiune faţă de frontierele spaniole, dar şi faţă de frontierele Uniunii Europene", a denunţat Margarita Robles la postul public de radio, adăugând că este vorba de un ...
La cinci luni de la descinderile care au avut drept rezultat arestarea patronului casei de amanet ”Valdof” și reținerea mai multor angajați cu care acesta ar fi constituit un grup infracțional prin care ar fi escrocat zeci de clienți prin împrumuturi cu dobânzi astronomice, dosarul a ajuns pe masa Tribunalului Galați. Pe lista inculpaților vizați de acuzațiile procurorilor DIICOT nu apare niciun nume de notar sau executor judecătoresc despre care s-a susținut inițial că ar fi ...

Cămătar gălăţean reținut pentru șantaj

Vineri, 26 Martie 2021 08:00 | Publicat în JURIDIC
Un gălățean a ajuns în custodia poliției după ce, timp de aproape două luni, a terorizat o persoană care îi datora bani. Polițiștii de la Investigații Criminale au fost nevoiți să îi organizeze un flagrant individului reclamat de victimă, proprietar al unui restaurant din Galați, cu privire la faptul că de la începutul lunii februarie, printr-un comportament agresiv, a încercat să o determine să îi remită o datorie de 4.000 de euro, la care se adăuga o dobândă amețito ...

Cămătărie şi şantaj, la adăpostul amanetului

Joi, 12 Noiembrie 2020 00:03 | Publicat în JURIDIC
Timp de aproape zece ani, patronul unor case de amanet din Galaţi a condus o reţea "specializată" în împrumuturi de bani cu dobânzi astronomice, finalizate cu acte de violenţă psihică şi însuşirea abuzivă a imobilelor oferite drept gaj. Acţiunile reţelei căpătau un aparent iz de legalitate, cu concursul unui notar şi al unui executor judecătoresc, în faţa cărora victimele erau duse şi puse să semneze documentele. 12 persoane au ajuns la DIICOT miercuri, 11 noiembrie, dup ...
Vastă grupare specializată în cămătărie şi şantaj, destructurată în această dimineață în urma unei ample operaţiuni derulate de poliştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate  Galați, împreună cu procurorii DIICOT. Zece percheziţii au avut loc la primele ore, în urma cărora au fost conduse la audieri 12 persoane. Pe lista suspecţilor s-ar afla, alături de liderul grupării, în persoana patronului unei reţele de case de amanet din municipiu, cel puţin ...

Reținut pentru șantaj cu poze compromițătoare

Miercuri, 09 Septembrie 2020 17:50 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un adolescent în vârstă de 19 ani, a fost reținut de polițiștii din județul Neamț, după ce a șantajat o minoră de 14 anu cu poze compromițătoare. Fapta a fost sesizată chiar de minora din localitatea Păstrăveni, care a povestit că a fost ameninţată de un bărbat cu postarea unor fotografii compromiţătoare cu ea, pe o reţea de socializare. "În urma investigaţiilor, poliţiştii au stabilit că la data de 6 septembrie, în urma unor conversaţii telefonice, minora din Pă ...

Orgii cu minore într-un club secret

Marți, 02 Aprilie 2019 20:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Trei persoane, printre care şi un ofiţer de la Inspectoratul de Poliţie Bacău, au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri, prostituţie infantilă şi corupţie, după ce procurorii DIICOT au descoperit un club clandestin, în care erau exploatate minore şi se făcea trafic de droguri, spun anchetatorii. Percheziţiile procurorilor DIICOT au scos la iveală această reţea care organiza petreceri private cu minore. Majoritatea fetelor, din mediul rural, erau drogate şi apoi for ...
Pagina 1 din 4