Controverse privind noua programă la Limba şi literatura română
Joi, 04 Decembrie 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Educației, Daniel David, a reacționat, la Digi24, după criticile apărute asupra noii programe de Limba și Literatura Română pentru liceu, considerată „retrogradă” de unii profesori universitari.
David a precizat că nu ministerul sau cineva fără expertiză a propus programa și că urmează o dezbatere în comisiile de specialitate pentru a stabili forma finală: „Nu ministerul, eu sau cineva care nu-i specialist a propus programa respectivă”.
Ministerul a publica ...
Copiii din Smârdan își deschid târgul de Crăciun
Vineri, 05 Decembrie 2025 08:30 | Publicat în Regional
Copiii de la Școala "Sf. Cuv. Parascheva" din comuna Smârdan vor organiza vineri, 5 decembrie, între orele 10,00 - 12,00, în holul Primăriei, un târg cu lucrări și decorațiuni de Crăciun realizate chiar de ei.
Evenimentul este deschis tuturor celor care vor să sprijine creativitatea celor mici și să se bucure de atmosfera sărbătorilor.„Vă invităm cu drag să sprijiniți talentul, creativitatea și bucuria celor mici vizitând standul cu produse realizate chiar de copiii din c ...
Tradițiile de Sf. Andrei, readuse la viață de elevii de la Şcoala Nr. 28
Joi, 04 Decembrie 2025 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Atmosferă de sărbătoare, entuziasm și o întoarcere autentică la rădăcini - acestea au fost reperele activității desfășurate de elevii Clasei pregătitoare E de la Școala Gimnazială Nr. 28 Galați, care au avut prilejul de a descoperi tradițiile și obiceiurile românești legate de sărbătoarea Sfântului Andrei.
Evenimentul a fost realizat cu sprijinul specialiștilor din cadrul Secției Cercetare, Conservare și Valorificare a Creației și Tradiției Populare de la Centrul Cu ...
Copilăria lui Creangă renaște la Fârțănești. Festival dedicat culturii și tradiției în satul gălățean
Marți, 02 Decembrie 2025 09:00 | Publicat în SATUL
Primăria Fârțănești a găzduit Festivalul „Ion Creangă - Rădăcina copilăriei”, eveniment care a transformat Căminul Cultural din localitate într-o adevărată sărbătoare a tradiției și a spiritului humuleștean.
Primarul Adrian Filote și-a întâmpinat oaspeții „cu flori, cu zâmbete, cu căldură, cu pâine și cu sare”, așa cum cere obiceiul românesc. După mesajul de bun venit, au fost prezentați invitații speciali, sosiți din Galați, Bârlad, Comănești ...
Elevii de la „Miron Costin” transformă reciclarea în artă
Miercuri, 26 Noiembrie 2025 14:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Școala Gimnazială „Miron Costin” se pregătește pentru un eveniment dedicat inovației, creativității și responsabilității față de mediu: „Steam4Green - Recycle Fashion”, care va avea loc pe 28 noiembrie, între orele 10.30 și 12.30.
Programul va cuprinde ateliere de creație cu materiale reciclabile, o paradă a costumelor realizate de elevi, momente artistice, precum și o amplă expoziție cu obiecte decorative: ghivece, lucrări, tablouri, felicitări, globuri, accesorii, ...
Lecție practică despre excelență culinară, la Colegiul Economic
Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025 11:00 | Publicat în EDUCAŢIE
"Săptămâna verde" a însemnat, anul acesta, pentru elevii Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Galați, nu doar activități educative, ci o veritabilă incursiune în lumea ospitalității românești.
Sub coordonarea profesorilor Camelia Mitache, Mihaela Călin, Nicoleta Constantin, Camelia Felea, Marilena Râpă și Luana Gheorghiu, elevii claselor 11 C, 9 C, 9 J, 9 D și 11 F au derulat un proiect de cercetare documenta ...
Educația sexuală, de la Vest la Est. Cum învața copiii Europei despre intimitate
Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025 16:00 | Publicat în MAGAZIN
Educația sexuală este predată ca materie obligatorie copiilor din majoritatea țărilor europene, excepție făcând câteva țări. În Polonia, spre exemplu, unde deși educația sexuală a fost introdusă în programa școlară în 1966, aceasta a fost transformată în lecții despre „viața de familie”, pentru ca în 2020 să fie condamnată printr-un proiect de lege care îi declara pe profesorii de educație sexuală drept „pedofili”.
Conform definiției emise de Rețeaua euro ...
O cronică a neglijenței și rețeta obezității
Sâmbătă, 08 Noiembrie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Sportul școlar românesc se află într-o stare critică, consecință directă a subfinanțării cronice și a lipsei unei viziuni strategice naționale. Fără un buget clar alocat promovării unui stil de viață sănătos, educația fizică a fost retrogradată la statutul de materie secundară. Infrastructura precară, lăsată adesea în paragină, transformă cele două ore pe săptămână din școlile generale - și adesea o singură oră la liceu - în activități paleative: „țop ...
Elevii și bunicii din Galaţi împart lecții de viață
Vineri, 07 Noiembrie 2025 13:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii claselor a III-a A, B și C de la Școala Gimnazială Nr. 7 au petrecut momente de neuitat alături de vârstnicii de la Centrul Multifuncțional de Servicii Socio-Medicale pentru Persoane Vârstnice, într-o activitate dedicată schimbului de experiență între generații.
„Bunicii le-au povestit copiilor despre școala de odinioară, despre cum se învăța și cum arăta viața de elev în vremea lor. Micii noștri școlari au ascultat cu mare interes și au putut face o frumoasă ...
Tradiția și arta populară, transmise copiilor prin joacă și artă
Luni, 10 Noiembrie 2025 16:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați a fost zilele acestea locul unde curiozitatea copiilor s-a împletit cu tradiția și arta populară.
Mai mulți elevi ai școlilor gălățene au participat la activități menite să-i apropie de patrimoniul cultural local.
Elevii Școlii Gimnaziale „Miron Costin” au vizitat expoziția de fotografie etnografică, au asistat la ore de canto și pictură în cadrul Școlii de Arte și s-au prins într-o horă alături de dansatorii Ansambl ...

