„Omul din Sarmisegetuza” şi „Elixirul dragostei”

„Omul din Sarmisegetuza” şi „Elixirul dragostei”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Sâmbătă și duminică, gălățenii iubitori de muzică bună au ocazia să se bucure de două spectacole pregătite de Teatrul Național de Operă și Operetă "Nae Leonard".

Sâmbătă, 17 iunie, ora 19,30, trupa gălățeană "Omul din Sarmisegetuza", alcătuită din artiști ai secției de revistă a Teatrului "Nae Leonard", Mihail Anton (voce și chitară), Mugurel Bezman (chitară bass) și Emil Dragomir (percuție), va susține un concert live în centrul orașului, în zona esplanadei de la "Fata pe Valuri". Grupul folk "Omul din Sarmisegetuza" a fost înființat în 2015 şi a susținut concerte în toată țara, a participat la emisiuni de televiziune și radio și la numeroase festivaluri de gen. Spectacolul poate fi urmărit gratuit, fiind o opţiune viabilă de a ne relaxa în weekend fără să scoatem bani din buzunar.

"Elixirul dragostei" revine pe scena Liricului gălățean

Duminică, 18 iunie, începând cu ora 18,30, soliștii, orchestra, corul și baletul Teatrului Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" aduc în fața publicului o capodoperă muzicală, opera "Elixirul dragostei". Prezentată pentru prima dată în 1832, la Milano, această lucrare, a celebrului compozitor italian Gaetano Donizetti, este o perlă a operei comice universale, plină de jovialitate, energie și bună dispoziție. Orchestrațiile colorate și dinamice, decorul viu, povestea simplă, presărată cu multe sentimente contradictorii și situații pline de haz vă vor cuceri. În spectacolul gălăţean îi veți putea urmări pe soliștii: Lorena Mărginean (Adina), Adrian Mărginean (Nemorino), Dominic Cristea (Dulcamara), Alin Munteanu (Belcore), Florentina Soare (Gianetta), Ovidiu Ghioc (asistent), Victoria Țiu (caporal), Doru Cimpoeru, Andrei Antohi, Marius Bacalu, Alexandru Macovei și Bogdan Pârvu (soldați). La pupitrul dirijoral va fi maestrul Traian Ichim (Brașov). Biletele de intrare pot fi achiziționate de la casa de bilete a teatrului.

Citit 1173 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Iunie 2023 15:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.