POVESTE. Duminică, 16 iunie, Teatrul pentru Copii și Tineret "Gulliver" Galați prezintă două spectacole de succes, unul dedicat micilor spectatori, iar celălalt adulților.
Duminică dimineață, de la ora 10.30, toată familia este așteptă la întâlnirea cu "Jack și fasolea fermecată", piesă în care arta animației, jocul actoricesc și tehnica modernă se îmbină sugestiv, oferind un spectacol inedit și plin de culoare. Scenografa Daniela Drăgulescu reușește să îmbine foarte bine lumea feerică a basmului și pe cea a scenei, iar regizorul Daniel Stanciu dă viață și vivacitate unor personaje care fac deliciul copiilor. Nevoia de aventura și fuga de viață zilnică, ce se banalizează sub anumite aspecte, reprezintă motivul pentru care, mici și mari, îndrăznim să urcăm pe vrejul fermecat pe care-l naște fantezia. Ceea ce învățăm de la Jack este faptul că pentru a-ți asuma destinul este nevoie de implicare, iar dacă nu-ți pierzi simțul umorului și imaginația, totul devine o sărbătoare. Spectacolul de la "Gulliver" este o adaptare de Daniel Stanciu după o poveste populară englezească. În distribuţie îi vom regăsi pe actorii: Adina Ariton, Eduard Şişu, Nicole Lungu, Aurelian Iorga şi Andrei Ciugulea.
Duminică, spre seară, de la ora 19.00, adulții sunt invitați la spectacolul "Necuvinte", pentru ultima reprezentație a piesei din această stagiune. "Necuvinte" se țes cu imaginii vii, compoziții scenice surprinzătoare și secvențe emoționante, ce contrastează puternic cu ritmuri muzicale antrenante și umor din plin. Spectacolul este o experiență artistică amuzantă, sensibilă și profundă, ce impresionează dincolo de cuvinte. "Necuvinte" este un spectacol gândit şi regizat de Adrian Nour. În distribuţie: Adrian Nour, Nicoleta Miru, Andrei Ciugulea şi Andrei Midișan.