Iubitorii de rock din Galați sunt invitați sâmbătă, 10 ianuarie, la concertul aniversar al trupei Luna Amară, care marchează un sfert de secol de activitate.
Aniversarea este marcată printr-o serie de concerte, gândite ca întâlniri intime cu publicul, în care muzica și mesajul rămân în prim-plan. Concertul de la Galaţi va avea loc la Daily Pub, într-un cadru potrivit pentru acest format special. Accesul în sală se va face începând cu ora 20.00, iar spectacolul va începe la ora 21.00.
Publicul va avea ocazia să asculte reinterpretări acustice ale pieselor care au marcat istoria trupei, dar și melodii care au devenit repere pentru scena rock românească. Luna Amară este recunoscută pentru versurile puternice și mesajele sociale directe, iar acest concert aniversar promite o seară intensă, dedicată celor care iubesc rockul cu sens și atitudine.
Biletele pot fi achiziționate online, la prețuri cuprinse între 72 și 90 de lei.

