Dacă vă grăbiţi puţin, mai puteţi găsi bilete la spectacolul „Cenuşăreasa”, pus în scenă duminică, 10 mai, de la ora 18,30, la Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galaţi. Aveţi promisiunea garantată a unei seri perfecte pentru dumneavoastră, iubitorii de artă, muzică și de povești nemuritoare.
Potrivit instituţiei de cultură, „Cenușăreasa” prinde viață într-o adaptare scenică plină de culoare, emoție și rafinament, pe muzica inconfundabilă a marelui compozitor italian Gioachino Rossini. Regia semnată de Paolo Bosisio și decorurile spectaculoase create de Domenico Franchi transformă fiecare moment într-o experiență vizuală și sonoră de neuitat. Sub bagheta maestrului Cristian Sandu, soliștii, orchestra și corul Teatrului „Nae Leonard” promit o seară fermecătoare: emoție, eleganță și magie într-un spectacol de neuitat.
Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete din incinta Teatrului sau online, cu tarife cuprinse între 75,6 lei şi 32,4 lei.

