TIMP LIBER/ CONCERT extraordinar de jazz în Galați

TIMP LIBER/ CONCERT extraordinar de jazz în Galați
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Restaurantul "Magnus" continuă tradiţia serilor de jazz, găzduind un concert extraordinar, susţinut de pianistul Mircea Tiberian, solista Nadia Trohin şi invitatul lor - saxofonistul Cătălin Milea. Evenimentul va avea loc vineri, 18 martie, începând cu ora 19,00.

În prima parte a serii, cei trei vor interpreta deja cunoscutele piese de pe albumul lor "La margine de Bucureşti", urmând ca apoi să încânte publicul cu o suită de melodii bazate pe foarte cunoscute teme internaţionale de jazz.

În melodiile de pe albumul "La margine de Bucureşti", Mircea Tiberian suflă praful de pe nişte hituri celebre ale anilor '40, precum "Mână birjar!", "Du-mă acasă, măi tramvai", sau "Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara", reorchestrându-le în sonorităţi de jazz contemporan, cu tente parodice şi ludice, pentru a le adapta, astfel, sensibilităţii ascultătorilor din ziua de astăzi. O reţetă inedită, prin care apreciatul muzician traduce în manieră modernă aceste şlagăre cu parfum interbelic, fără a le priva, însă, de patina timpului. Rezultatul este surprinzător: melodiile se lipesc pur şi simplu de sufletele ascultătorilor.

Pianist şi compozitor de jazz, Mircea Tiberian este lector la Universitatea de Muzică din Bucureşti, la secţia de jazz, pe care, de altfel, a şi înfiinţat-o în 1990. A avut turnee peste tot în Europa, dar şi în SUA. Printre premiile obţinute de Mircea Tiberian se numără: Muzicianul Român al Anului (1987); Premiul Uniunii Compozitorilor pentru compoziţie jazz (1990, 1996, 2000); Premiul pentru Întreaga Activitate Artistică (Asociaţia de jazz Napocensis, 2001).

Nadia Trohin a debutat pe scenă alături de cunoscutul grup Millenium, din Chişinău, care a lansat în România albumul "Faţa sihastră''. Solista s-a înscris ulterior la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a făcut şi masteratul. Este descoperită şi şlefuită de profesorul său, Mircea Tiberian, alături de care lansează un album şi susţine concerte în toată ţara.

Saxofonistul şi compozitorul Cătălin Milea este unul dintre cei mai activi şi creativi artişti ai jazzului din generaţia nouă, fiind iniţiatorul mai multor proiecte muzicale, printre care se numără inclusiv organizarea unui festival de jazz.

Rezervările pentru serile de jazz oferite de Restaurantul "Magnus" se fac la telefon 0724.216.465.

Preţul unui bilet este de 40 lei.

Citit 2813 ori Ultima modificare Joi, 10 Martie 2016 19:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.