Festival de dans, la Galați | Detalii despre INSCRIERI

Festival de dans, la Galați | Detalii despre INSCRIERI
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Pe 9 şi 10 septembrie, Shopping City Galaţi va fi gazda unui amplu festival de dans. În total vor fi 13 stiluri de concurs, pentru care doritorii se pot înscrie. Acestea sunt: street dance, break dance, jazz, latino, urban, dans de caracter, Mtv commercial, acro dance, majorete, open, dans modern şi contemporan, liric şi dans folcloric internaţional.

Organizatorii au pregătit cinci categorii de vârstă, astfel încât să existe diversitate. Între patru şi şase ani - baby, 7-9 ani - mini, 10-12 ani - copii, 13-15 ani - juniori şi de la 16 ani în sus - seniori.

Participanţii se pot grupa, dacă doresc acest lucru, în formaţii, grupuri, duete sau triouri, ori pot alege să meargă pe scenă singuri.

Înscrierile se fac online, la adresa https://www.azurdancestudio.ro/magazin, iar data limită este 6 septembrie 2017. Există şi o taxă de participare, care se va achita până la aceeaşi dată, de 60 de lei pentru un singur participant, 50 de lei pentru duo, trio sau quartet şi 30 de lei pentru grup şi formaţii.

Concursul se adresează atât instituţiilor de dans, cluburilor de stat şi private, precum şi dansatorilor şi participanţilor individuali.

Evenimentul este organizat de Azure Dance Studio, în parteneriat cu Shopping City Galaţi, Primăria Municipiului Galaţi şi Casa de Cultură a Studenţilor.

Citit 3578 ori Ultima modificare Vineri, 04 August 2017 15:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.