
Viaţa liberă
Peste 150 de pisici vor putea fi admirate la Salonul Felin Internaţional Bucureşti
Marți, 03 Mai 2022 11:26 | Publicat în MAGAZIN
Peste 150 de pisici din toate colţurile lumii vor putea fi admirate la SofistiCAT - Salonul Felin Internaţional Bucureşti, care va avea loc în zilele de 7 şi 8 mai, la Mega Mall Bucureşti, nivelul 1, intrarea principală. Această primă ediţie de după pandemie aduce un element de noutate în ceea ce priveşte locul de desfăşurare - pentru prima dată şi pentru a fi cât mai aproape de public, SofistiCAT va fi găzduit de unul dintre cele mai mari centre comerciale ale Capitalei.
Des ...
Rusia ar putea declara oficial război Ucrainei pe 9 mai
Marți, 03 Mai 2022 10:50 | Publicat în Război în Ucraina
Oficialii americani şi occidentali cred că este probabil ca preşedintele rus Vladimir Putin să declare oficial război Ucrainei pe 9 mai, ceea ce ar permite mobilizarea rezerviştilor şi noi recrutări, în vreme ce armata rusă încearcă să cucerească estul şi sudul Ucrainei, transmite cotidianul Le Figaro, preluat de news.ro.
Data de 9 mai, cunoscută drept ”Ziua Victoriei”, comemorează înfrângerea naziştilor în 1945. Oficialii occidentali au considerat până acum că Putin ...
Nu degeaba a fost mutat șeful OPC Galați: Gândacii din Centru sunt comestibili!
Luni, 02 Mai 2022 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Avem un incredibil talent de a ne pune Uniunea Europeană în cap. Aflați din povestea de mai jos cum o știre senzațională de presă era să ascundă un scandal de proporții. Bine că s-a intervenit la timp! Ce recoltă a inspectorilor! De la începutul acestui text, ar fi util să acceptăm un compromis, termen cu care Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Galați are o mare problemă: ca să jonglăm mai ușor cu abrevierile, vom folosi OPC pentru tot ce înseamnă Pro ...
Biroul de Mică publicitate al „Vieţii libere”, închis pe 1 mai
Vineri, 29 Aprilie 2022 23:23 | Publicat în INTERACTIV
Duminică, 1 mai 2022, biroul de preluare a anunţurilor de mică publicitate al "Vieţii libere" va fi închis. Vă aşteptăm, începând de luni, 2 mai, potrivit pogramului obişnuit, luni-vineri, între 9,00 şi 17,00.
Redacţia funcţionează în mod normal, următorul ziar apare luni, 2 mai 2022. ...
Şofer gălăţean de TIR, rănit pe DE 85
Vineri, 29 Aprilie 2022 08:00 | Publicat în AUTO
Un şofer de TIR din Galaţi a fost rănit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un accident rutier produs pe drumul european E85, în comuna Săbăoani, din judeţul Neamţ. Conform poliţiştilor, accidentul s-a produs după ce şoferul gălăţean nu a acordat prioritate de trecere altui vehicul de mare tonaj. "Din primele cercetări a reieşit că un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat de 47 de ani din judeţul Galaţi, pe DJ 208, la intersecţia cu E85, în afara localităţii S ...
2021 - an de haos climatic în Europa. Raport continental
Duminică, 01 Mai 2022 12:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Europenii au îndurat anul trecut cea mai călduroasă vară din istoria înregistrărilor, după ce o serie de incendii de vegetaţie, inundaţii şi valuri intense de căldură s-au abătut asupra continentului, potrivit unui raport realizat de oameni de ştiinţă ai Uniunii Europene (UE), informează agenţia Reuters, preluată de Agerpres.
Temperaturile din timpul verii au fost cu circa 1 grad Celsius peste media ultimelor trei decenii, iar în Italia s-au înregistrat temperaturi de 48,8 ...
Elon Musk a cumpărat rețeaua de socializare Twitter, cu 44 de miliarde de dolari
Luni, 25 Aprilie 2022 23:04 | Publicat în LUMEA IT
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a ajuns la un acord cu consiliul de administrație al Twitter pentru a cumpăra rețeaua de socializare cu 44 de miliarde de dolari, a anunțat Twitter, într-un comunicat, relatează AFP, preluată de hotnews.
Șeful Tesla devine astfel proprietarul platformei pe care o consideră a fi "piața publică digitală în care se dezbat subiecte vitale pentru viitorul umanității", potrivit unui citat din comunicat. Acordul îl pune pe Musk la conducerea unei c ...
Pandemia de COVID-19, la nivel național: Puţine cazuri noi de infectare înregistrate de Paşte
Luni, 25 Aprilie 2022 15:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 321 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 173 mai puține față de ziua anterioară. 32 dintre cazurile noi sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 19 persoane au fost reconfirmate.Până luni, 25 aprilie, 65.428 de persoane diagnosticate cu ...
Lăcrimează un iepuraș din Grădina Publică! Minune în municipiul Galați
Sâmbătă, 23 Aprilie 2022 20:00 | Publicat în MAGAZIN
N-o luați ca pe o blasfemie, e ultima noastră grijă să amestecăm sărbătorile pascale propriu-zise cu glumele, iar din text veți afla despre ce este vorba. Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată în reședința județului.
Anomalie sau miracol?
De câteva zile, unele zone ale Galațiului sunt împodobite cu decorațiuni specifice Sfintelor Paști. Pe lângă ouă și lumânări, s-au lipit de sărbătoare și iepurașii. Sau iepuroii, câtă vreme sunt gigantici. Aceste elemente de ...
United Galaţi s-a calificat în finala Ligii I de futsal
Marți, 19 Aprilie 2022 22:20 | Publicat în SPORT
Formaţia United Galaţi s-a calificat în finala Ligii I de futsal, după ce s-a impus cu scorul de 9-2 (4-1) în meciul al doilea al semifinalei cu FK Odorheiu Secuiesc. Partida disputată marţi seara în Sala Sporturilor "Dunărea" nu le-a pus probleme deosebite gălăţenilor, care s-au impus lascor, după ce în primul meci câştigaseră, în deplasare, cu 7-2. În meciul de marţi, pentru United au înscris: Araujo 3, Cireș 2, Ignat 2, Crăciun şi Pelé.
În finală, care va dispu ...