Chifteluțe de pește pentru mesele de sărbătoare

Chifteluțe de pește pentru mesele de sărbătoare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este cel mai marele praznic închinat Maicii Domnului. Acestei sărbători i se mai spune și „Paștele din mijlocul verii” și face trecerea dintre anotimpul călduros și toamna, deoarece odată cu trecerea acestei zile (15 august), vremea începe să se strice, apărând ploile și furtunile. Ca de orice sărbătoare mare, există și câteva obiceiuri culinare pe care românii le practică de Sfânta Maria Mare. Cu ocazia Adormirii Maicii Domnului  peste două milioane de români își sărbătoresc ziua de nume, astfel că în multe familie au loc mese festive.

Pentru acestea vă oferim o sugestie de preparat tradiţional, mai ales pentru zona Dobrogei, pe care îl puteți găti ușor şi care este și foarte gustos. 

Ingrediente: un kilogram de pește dezosat, 2 ouă, 2 cepe, 2 cartofi, mărar, pătrunjel, făină, sare, piper.

Preparare: Pentru chifteluțele din pește este recomandat să cumperi pește alb și cu oase cât mai puține. Indicată este carnea de știucă, crap sau caras. Poți de asemenea să iei și fileuri de pește. Dacă însă cumperi pește proaspăt, cu oase, trebuie să îl fierbi. Când s-a fiert, peștele se curăță de oase și se dă prin mașina de tocat de două ori, până te asiguri că nu mai are niciun os. După ce ai tocat peștele, se taie ceapa și cartofii. Peștele împreună cu ceapa și cartofii se mai dau încă o dată prin mașina de tocat. Se trece prin mașină și mărarul și pătrunjelul tocat. La final trebuie să obții o pastă consistentă, asemănătoare celei pentru chifteluțele clasice. Când pasta este gata, formezi chifteluțele, de diverse mărimi, în funcție de cum le preferi. Dacă le vei servi ca aperitiv, este bine să le faci mai mici. Între timp, pui la încins uleiul. Chifteluțele se trec prin făină și se pun la prăjit. Se prăjesc pe toate părțile, până se rumenesc. Chifteluțele de peşte se servesc fie ca aperitiv, fie ca fel principal, cu piure de cartofi, cartofi prăjiți sau cu sos, dar neapărat însoţite de un pahar de vin bun, alb, sec sau demisec, alături de cei dragi. Ca aperitiv ele pot fi parte dintr-un platou cu delicatese de pește, brânză și legume specifice sau pot contribui la înfrumusețarea unui platou cu delicatese culinare din carne. În ambele variante, chifteluţele din peşte sunt un fel de mâncare iubit și apreciat atât de cei mari, cât și de cei mici.

Citit 106 ori Ultima modificare Vineri, 15 August 2025 15:27

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro