Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
5 comentarii

Persoanele cu dizabilităţi de auz sau vorbire care au o urgenţă trebuie să sune mai întâi la numărul unic 112. Operatorul 112 va răspunde, dar nu va iniţia un dialog, ci va închide apelul. Asta pentru că apelantul va fi identificat automat ca fiind o persoană cu dizabilităţi, întrucât va exista o bază de date cu numerele de telefon ale acestora.

După închiderea apelului, persoana în cauză va primi imediat un SMS cu textul „trimiteţi SMS la 113 cu urgenţa şi adresa incidentului”. Apelantul va răspunde prin SMS la 113, descriind pe scurt urgenţa şi indicând cu exactitate adresa (inclusiv judeţul).

Este posibil ca operatorul 112 să revină cu întrebări suplimentare după transmiterea SMS-ului apelantului. În această situaţie, se indică răspunderea scurtă şi cât se poate de exactă la întrebări.

La final, operatorul 112 va transmite informaţiile obţinute de la apelant către agenţiile de intervenţie (poliţie, ambulanţă, pompieri, după caz), care vor acorda ajutorul necesar.

SMS-urile transmise de pe numere de telefon care nu sunt înregistrate în baza de date a persoanelor cu dizabilităţi de auz sau vorbire vor fi respinse automat.

Persoanele care vor transmite cu rea voinţă, în mod repetat, SMS-uri la numărul 113 vor risca să fie amendate cu o sumă cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei. Aceeaşi sancţiune se va aplica şi pentru SMS-urile care aduc injurii operatorilor 112.

Citit 3598 ori Ultima modificare Luni, 02 Mai 2016 16:47

5 comentarii

  • postat de un cetatean Miercuri, 04 Mai 2016 20:27 79.116.97.*** Link la comentariu
    0
    1

    pentru eu,o persoana cu asemenea probleme nu poate fi ,pe camp sau in alta parte decat insotit asa ca pica teoria dv.

    Raportează
  • postat de eu Marți, 03 Mai 2016 11:56 82.78.252.*** Link la comentariu
    1
    3

    mai dar repede sariti sa comentati si sa criticati, nimic nu va convine. Doar suntem romani, de ce ma mir?
    Pai daca omul in cauza are probleme de auz si/sau vorbire cum vreti sa se ia legatura cu el? prin telepatie? cam cat ar dura o convorbire telefonica normala cu un astfel de om?
    Sa ii trmita salvarea direct la adresa din buletin? Pai daca se afla in alta parte? pe drum, pe camp, etc? nu e normal sa se stie mai intai unde se afla persoana respectiva?
    De acord ca ar trebui sa fie valabil sms pentru 112.

    Raportează
  • postat de un cetatean Marți, 03 Mai 2016 07:19 5.13.133.*** Link la comentariu
    2
    7

    Dar greoaie mai este procedura,cand poate fi destul de simpla, apelantul si asa este inregistrat in banca de date cu numarul de telefon,nu poate avea si adresa? de ce ce trebuie sa ne scarpinam cu mana dreapta la urechea stanga?Persoana care face apel este poate intr-o situatie critica si nu poate testa un SMS in acel moment ,sau daca poate de ce nu este valabil SMS-ul si pentru 112? de ce trebuie 113? e nevoie de atata truda sau se pune problema justificarii unor alte posturi infiintate in acest sistem.In modul acesta asta nu mai numeste urgenta este pierdere de timp.

    Raportează
  • postat de eu Marți, 03 Mai 2016 07:18 78.96.252.*** Link la comentariu
    0
    3

    in sfarsit sa rezolvat o prb fte importanta ptru pers cu dizabilitati...

    Raportează
  • postat de HB Marți, 03 Mai 2016 07:07 5.13.227.*** Link la comentariu
    2
    11

    Hahaha! Asta-i buna! Pai daca omul ala are o urgenta, asteapta sa vina sms-ul...apoi sa scrie....moare dr 5 ori pana atunci!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.