Biserica nu-i departe. Cam un kilometru, un kilometru ÅŸi-oleacă de mers cu piciorul. Numai că drumu-i zdrelit, hurducăit, cotit, sucit, la vale, la deal, abrupt, înclinat, zemos... (Seamănă cu Singurătatea. Pentru că doar Singurătatea stă ÅŸi face aÅŸa, cum vrea, de capul ÅŸi de sufletul ei. Doar astă soră a FrumuseÅ£ii ÅŸi a Sălbăticiei îşi desfăşoară ne/păsarea în văzul lumii, spre admirare sau blestem)... Iată, până la poartă mă cară nana Zamfira! aici, mă dÄ ...

E sâmbătă şi sfârşit de toamnă. E splendid. Nici cald, nici frig. Peste tot, prin copaci, numai aur şi aramă. Şi multă foială în jurul meu. Şi nanul, şi nanele, şi de-ai noştri, şi de-ai lor, şi vecine. Şi câte-un ţânc mai răsărit, şi câte-o ţâncă mai curioasă, uitându-se prin gardul de nuiele orizontale, aduse de tata, din pădurea lui Vasile Candrea!... iţindu-se printre tufe de dumitriţe, printre ochiul-boului, să vadă ce se petrece cu mine, ce-i cu atâta ...

(!) sunt pe o scară, undeva... şi cred că urc... un fel de frică încearcă să mă ţină-n loc, să mă întoarcă şi să-mi zică: ajută-te, nu mai visa, nu mai spera în haimanale, cunoaşte-te măcar un pic, dă foc nemerniciei tale (!) (!) desigur, mă opresc un strop... uit de iluzii şi urcare, mă uit la mine, nu am rost, nu am cătare, nu am lege, întreb ce nu am întrebat: din câtă semiramidare am grădinit zeilor mei, care va şti să mă dezlege (?) (!) căci zeii mei sunt ...

Da, în sfârşit (?) sunt născut, sunt viu, trebuie să cred că sunt viu! şi am atâția ani! atâția ani, la naştere? da, sigur că da! după cum aud, unii au şaizeci de secunde, la moarte! şi, atunci, de ce nu-i normal să poţi avea șaptezeci de ani în clipa naşterii?... Da, sigur că da! trebuie să accept că este real tot ce se întâmplă, tot ce se petrece cu mine, în legătură cu mine! n-am încotro!... Iată foarte mulţi oameni tineri, foarte tineri, mai ales femei, roies ...

Din colecÈ›ia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) am să mă duc la tine mâine-dimineaţă,ori chiar în seara asta am să mă duc -ÅŸi chiar acum încep să-mi ÅŸterg toate urmeleÅŸi să cobor fără glorie de pe rug (!)(!) am să mă duc la tine după ce coborÅŸi după ce voi recunoaÅŸte că sunt învins -plângând, aÅŸ fi putut scăpa mai de mult,dar flăcările purificatoare s-ar fi stins (!)(!) am să mă duc la tine fără să mă uit în urmă,dar n-am să pot uita niciodatÄ ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) trebuie să vin şi să mă uit la tine - văd că ai tot ce-mi doresc, şi aştepţi de mult, văd că eşti din ce în ce mai singură, văd şi aud că mai nimic nu mai am de făcut (!) (!) trebuie să vin chiar mâine, dimineaţă, după ce dau apă şi pâine şi dezlegare la tot, să nu moară nimeni de sete şi foame, să nu mai ştie de lanţuri şi de sud şi de nord (!) (!) trebuie să vin din ce în ce mai repede - iată, ...

Da. Păşesc peste margine. Sunt Dincolo. O văd pe mama. Tare ostenită. Trebuie să se hodinească repede. Fiindcă, mai are oleacă şi începe să mă nască. Face mâncare pentru a doua zi, să fie când pleacă ai casei la muncă şi la şcoală. Gata, mâncarea-i gata. Mama se pregăteşte de culcare, îşi face semnul crucii, citeşte din "Crimă şi pedeapsă"... şi cade în somn. Şi doarme, şi doarme, şi doarme! şi tare repede se mai hodineşte mama! oare cum a învăţat să se h ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) MARIE, mă duc în tavernăşi stau cu beţivii la masă,citesc poezii despre MAMA -şi MAMA e cea mai frumoasă (!)(!) MARIE, mă duc până undeîncepe MIRAREA şi ROATA,beţivii îmi plâng şi mă roagăsă spun poezii despre TATA (!)(!) MARIE, mă duc în ispitafrumoaselor celora careîmi cer poezii despre tine -răspunsuri la orice-ntrebare (!)(!) MARIE, mă-ntorc toată ziuaîn jurul PĂCATELOR toate -citesc poezii despre VIAȚ ...

Sunt din ce în ce mai ostenit. Trebuie să mă culc devreme, din ce în ce mai devreme. Simt osteneala aceea unică şi ademenitoare, osteneală pe care numai Necunoscutul o poate alcătui. Trebuie să mă culc din ce în ce mai devreme şi să şi dorm, nu să stau aşa, cu ochii pe pereţi şi cu gândul la cai verzi. Să dorm... pentru că numai somnul vindecă osteneala, această boală cumplită a temerarilor, a călătorilor şi aventurierilor şi curajoşilor fără Fir prin labirintul N ...

Mă uit la hărmălaie şi mă crucesc. Dacă tot nu mă pricep să "dansez", mă hotărăsc să recit "Cântec şoptit", una dintre cele mai frumoase poezii ale literaturii universale, scrise de Zaharia Stancu. "Cântec şoptit" tare. Urlat, adică. Să se audă. Să audă toţi "dansatorii" ce minuni se ascund în spatele cuvintelor, în farmecul Limbii Române. Aşadar, îmi iau inima în dinţi, o scrâşnesc puţin, şi încep să strig: "Odată am ucis o vrabie,/ am tras cu praştia-n ea Š...