(poem de duminică, pentru Maria Călin)
Numai sărbătoare pentru celelalte cuvinte. Doar unul prin mine pururea trecător. Uneori mă hăituiesc săgeţi otrăvite şi îmi aduc aminte cât de repede mor.
În cursul săptămânii mă ocup de flăcări şi apă. Duminica sunt vulnerabil şi vânat. Apoi mă îngrop singur în hârtia albă, până se face departe capătul celălalt.
Peste tot, ochi de sfinx îmblânzit cu nuiele. Fântânile se răstoarnă şi nu se mai ţin de cuvânt. Liniştea loveşte cerul, iar pietrele tac între ele. Numai Luna îmi aduce aminte cât de repede sânt.
