Din colecţia „Poezii găsite în dorul lelii” - Nu risca să nu te mai cheme!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* (numai o dată) *

Dacă nu te duci, nu ai să găseşti ce cauţi

de atâta vreme;

grăbeşte-te, dacă ştii cine te aşteaptă,

nu risca să nu te mai cheme!

Chemarea lui nu se aude,

pentru că el este al ei şi pentru că ea

vorbeşte numai o dată, la plecare

cu tot cu el şi cu tot cu ea!

Dacă nu ştii cine te aşteaptă,

nu cumva să faci vreun pas înapoi;

ai să-l afli acolo, ascuns în cea mai albă

cercuire pentru amândoi!

Nu-mi amintesc ce ai să spui

şi ce ai să faci la prima vedere cu ea,

dar ai să murmuri: ooo, suflet de lebădă,

nu mai cânta, nu mai cânta!

Citit 583 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.