Cine are de câștigat din mutilarea Culturii? Dezbatere Viața liberă (FOTO și VIDEO)

Cine are de câștigat din mutilarea Culturii? Dezbatere Viața liberă (FOTO și VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(34 voturi)

La începutul lunii august, au fost publicate - mai întâi pe surse - primele drafturi din așa-zisa ordonanță a austerității, inventată de guvern pentru reducerea uriașului deficit bugetar

Pe scurt, documentul respectiv prevede desființarea juridică și comasarea instituțiilor cu mai puțin de 50 de salariați, desființarea posturilor vacante inițial, urmată, după comasare, de o reducere cu 15-30% a posturilor rămase şi a bugetelor. În "buna tradiție" a legilor românești, în proiectul de act normativ au fost introduse și numeroase excepții. Astfel, domeniile care ar urma să scape de sabia austerității ar fi Educația, Sănătatea, Internele, Armata. Nu și Cultura, care a rămas uitată pe fundul cutiei Pandorei.

Acesta este contextul în care "Viața liberă" a organizat, săptămâna trecută, o dezbatere pe tema efectelor pe care ordonanța austerității - transformată în lege, dar aflată încă la stadiu de proiect - le-ar putea avea asupra unora dintre cele mai importante instituții de cultură ale Galațiului. Au răspuns invitației noastre: Teodor Niță - managerul Teatrului Național de Operă și Operetă "Nae Leonard", Florin Toma - directorul Teatrului Dramatic "Fani Tardini", Eduard Șișu - directorul Teatrului pentru Copii și Tineret "Gulliver", Violeta Maria Mandache-Răileanu - inspector principal în cadrul Direcției Județene pentru Cultură și Ada Simona Biriș - responsabil Relații Publice la Muzeul de Artă Vizuală.

Ca un scurt "preview", ordonanța austerității ar duce la artiști, actori, muzeografi, specialiști dați afară, ar determina reducerea bugetelor de producție ale teatrelor și la imposibilitatea jucării unor spectacole, la restrângeri ale activităților expoziționale ale muzeelor și chiar la dispariția unora dintre ele. Un singur cuvânt adăugat la lista excepțiilor din proiectul de act normativ, Cultura, ar salva toată situația. Mai ales că nimeni nu a făcut public vreun calcul al economiilor care s-ar face la buget prin mutilarea Culturii.

Prezentăm, în continuare, o sinteză a afirmațiilor celor cinci invitați.

Teodor Niță: "Soluția pe care ne-o impun este să fim mai puțini și să cântăm mai tare"

"Există similitudini totale cu situația din 2010. Vreau, nu vreau, nu pot să nu-mi amintesc acel moment în care Galațiul putea să rămână fără muzică. Cei mai afectați eram noi, artiștii, pentru că odată cu acea ordonanță teribilă a lui Boc, de reducere cu 25% a posturilor din instituțiile subordonate primăriilor, în Galați trebuiau să dispară vreo 180 de posturi. Și cea mai bună «soluție» a fost să desființăm Teatrul Muzical «Nae Leonard», să dăm 180 de artiști afară și să rămânem 37. Făcând asta, foștii consilieri locali și fostul primar Dumitru Nicolae, Dumnezeu să-l odihnească, s-a ajuns ca Teatrul Muzical de atunci să aibă 37 de angajați. Retrăim, peste 13 ani, aceeași epocă.

Pentru noi, atunci a fost un început bun, am renăscut și dintr-un teatru muzical cu 37 de angajați rămași am devenit un teatru național cu 240 de angajați. Nu facem aici politică, dar trebuie știut că am avut sprijinul total al actualului primar, alături de care am mers nu o dată la București și la Guvern să susținem această situație.

Trebuie desființarea a 15% din posturile ocupate și a tuturor celor libere. Asta e cea mai importantă chestie, pentru că toți ne-am gândit la viitorul instituțiilor noastre și, gândindu-ne că nu vom mai putea angaja pe aceste posturi libere, încercăm să angajăm pe cineva în momentul de față, să stabilizăm organigrama pe care o aveam.

Înainte de 1990 - și nu este nicio glumă, ci o realitate crudă - atunci când Filarmonica din București a fost invitată în străinătate și erau vreo 54-57 de oameni, o fostă ministră a Culturii a spus: «Cum să meargă atâția? Să meargă 25 și să cânte mai tare!» Asta e soluția și acum, o să fim mai puțini și o să cântăm mai tare. Nu contează că a scris Verdi și pentru corn, și pentru vioară. Vioara nu mai cântă!

Să zicem că ni se iau toate posturile libere. Înseamnă că, din acel moment, într-o instituție de cultură nimeni nu va mai avansa pe post. Nu ai voie să faci avansări decât dacă ai un post liber pe care să-l oferi. Dacă nu ai post liber, ce scoți la concurs? Deci, în momentul ăsta, pe noi ne blochează pe ani de zile. Toți vom rămâne înțepeniți, cum ne-a prins organigrama dată.

Până la urmă, în artă nu poți să faci orice. Verdi a scris Nabucco pentru 47 de oameni în orchestră, pentru 85 de coriști, nu poți să nu respecți lucrul ăsta. Pentru cine crede că dacă scoți o rotiță din angrenaj, el funcționează în continuare, nu este așa!

Eu nu cred că această lege va trece în forma actuală în ceea ce privește Cultura. Vor fi instituții întregi care se vor desființa, inclusiv teatre de tradiție din București, cu artiști consacrați. Este mult prea mare impactul."

Eduard Șișu: Au greșit "andrisantu'", nu la noi sunt cheltuielile alea mari

"Așa se întâmplă când cineva de la București ia niște decizii arbitrare doar fiindcă se poate. În 2010, Teatrul Gulliver a suferit foarte mult, dar s-a găsit o variantă pe plan local, prin care s-a salvat tot ce înseamnă cultura gălățeană și am supraviețuit sub diverse forme. A existat o înțelegere a autorităților locale în ceea ce ne privește pe toți. Noi, ca teatru de copii, nu ne-am pierdut absolut deloc identitatea, a fost înțelepciunea de a ne-o păstra, în cadrul comasării cu Teatrul Dramatic, la fel ca și bugetul. Din nou, înțelepciunea autorităților locale a existat în 2018, când s-a îndreptat o greșeală și ne-am redobândit personalitatea juridică. Meritul este al dlui primar Pucheanu, alături de Consiliul Local.

În 2019, intraserăm pe o pantă ascendentă toate cele trei teatre, cu public, cu încasări. A venit pandemia. Acum, tocmai ce reușiserăm să revenim la cifrele anului 2019 și a venit această idee năstrușnică prin care vor să reducă nu știu ce cheltuieli. Cred că au greșit "andrisantu'", nu la noi sunt cheltuielile alea mari. Slavă Domnului că, tot pe plan local, noi avem înțelegere și parteneri de discuție care au înțeles foarte bine și avem tot ajutorul din partea autorităților ca aceste lucruri să nu ne afecteze. Aici nu s-a plâns nimeni de nimic, cultura nu este povară pe bugetul primăriei, din contră, noi aducem plusvaloare."

Florin Toma: O să ne dăm cu capul de pereți până renunță toată lumea

"Din 2016, am prins acest concubinaj instituțional între Dramatic și Gulliver. Și-au păstrat identitatea, dar asta s-a făcut cu eforturi foarte mari. Două familii care trăiesc într-o garsonieră întotdeauna vor ajunge la discuții fantastic de stupide, din cele mai nepotrivite motive. Iar un efect pentru instituțiile în această situație este că ele nu reușesc să se dezvolte pe verticală, ci pe orizontală. Ei s-au transformat în teatru de copii și tineret, asta înseamnă că au atacat și zona de adolescenți, asta înseamnă că au început să joace spectacole seara, care era dedicată exclusiv Teatrului Dramatic. În momentul de față ne canibalizăm. Sala Studio nu este proprice spectacolelor și atunci Sala Mare devine sală de repetiții, sală de spectacole pentru două instituții, sală pentru terți, pentru diferite evenimente, acel spațiu este extrem de aglomerat. Noi am găsit înțelegere, dar a fost foarte dificil să separăm lucrurile, chiar dacă bugetul era unic.

Îi mulțumesc foarte mult dlui primar, și nu mă ascund, pentru că a avut curajul și luciditatea să întoarcă o hotărâre de Consiliu Local din 2010, ceea ce este o situație extrem de delicată. În 2018 am revenit la normalitate, s-a găsit un spațiu extrem de generos pentru Teatrul Gulliver, fostul cinematograf Țiglina, ne-am bucurat enorm, deja am luat baloanele pentru serbarea de plecare a "familiei Gulliver". E ca și cum îți pleacă copilul de acasă, după ce ai avut o adolescență foarte dificilă.

Pe mine, situația de acum mă aruncă înapoi în 2010 și îmi aduc aminte de toate problemele care au fost cu acea fundație, Andreiana Juventus, din punct de vedere juridic în primul rând.

Nu e vorba numai că va trebui să dai oameni afară, dar ordonanța asta intră în antiteză cu alte legi care funcționează în momentul de față. Dacă eu trebuie să dau afară 15 oameni din structura teatrului, cum fac, pe ce criterii îi aleg, deoarece Codul muncii îi protejează pe angajați. Vor fi oameni dați afară, vor urma niște procese câștigate și peste vreo doi ani, după ce se liniștește acest deficit, oamenii ăia vor trebui plătiți compensatoriu foarte mult, ceea ce s-a întâmplat în timpul pandemiei cu angajați din cadrul Teatrului Regina Maria din Oradea, când au fost băgați în șomaj tehnic ilegal. Oamenii au câștigat în instanță și, după ce teatrul și-a revenit, a trebuit să le plătească salarii compensatorii. Asta se va întâmpla și la noi.

Eu cred că legea asta se va da fără norme de aplicare și o să ne dăm cu capul de pereți până renunță toată lumea la administrație și la a conduce o instituție de cultură, pentru că te îmbolnăvești efectiv.

Și încă ceva. Dacă noi, din 84 de posturi, dăm 15 oameni afară, pentru că nu trebuie să strici serviciile, compartimentele etc., înseamnă că ataci și zona artistică. Te duci la scenă, dai un actor, doi, trei afară. Dai și un tehnician, nu poți să-i dai pe toți afară din administrativ, care e la 30%, pentru că aparatul trebuie să funcționeze. Deci dai și actori afară... Ordonanța îți limitează și bugetul, asta înseamnă că bugetul de producție va fi aproape de zero, înseamnă că noi nu vom mai putea angaja colaboratori, asta înseamnă că n-o să mai pot să joc spectacolul respectiv. La teatru e pe genuri, o pun pe Sveta Friptu să o joace pe Julieta, că nu mai avem oameni! Nu mai poți să faci spectacole de calitate, ordonanța te falimentează profesional și artistic.

Și mai e un aspect: când instituțiile de cultură rămase vor fi nevoite să reducă cu 15% numărul de posturi, va fi un semnal pentru toți tinerii să ocolească facultățile de profil. În domeniul educațional, aceste facultăți vor avea din ce în ce mai puțini candidați și vor ajunge să se desființeze. Vor avea probleme și liceele de specialitate, și profesorii, va fi ca rostogolirea unui bulgăre de zăpadă."

Simona Biriș: Dacă noi am face grevă, cred că am fi priviți ca niște caraghioși

"Suntem primul muzeu de artă contemporană românească, până a apărut MNAC-ul din București am fost singurul muzeu de artă contemporană românească. S-a câștigat licitația pentru noul sediu al Muzeului de Artă Vizuală. Ne gândeam că poate ni se face și nouă muzeul la un moment dat, și acum...

Din 107 muzee cu personalitate juridică, numărul celor cu mai puțin de 50 de angajați este 48, dintre care 30 județene. Practic, 45% vor fi afectate. Numărul persoanelor afectate ar fi de 1.013.

În momentul acesta, avem 30 de posturi, din care ocupate sunt 25. Avem doar trei doamne la supraveghere. Avem vizitatori, vernisaje, sunt două etaje, avem Kinedok-ul cu filmele, cum să se împartă aceste doamne, mai ales dacă una dintre ele își ia și concediu?

În ceea ce privește noul sediu al Muzeului de Artă Vizuală care se construiește, și așa am constatat că nu ne sunt suficiente depozitele, avem aproape 6.000 de piese. Deja ne gândeam că primul etaj îl facem așa, al doilea așa... Nu știu ce se va întâmpla dacă vom fi obligați să ne comasăm cu Muzeul de Istorie.

Oare de ce Cultura nu a fost trecută la excepții? Că la Educație se poate face grevă înainte de examene, la fel la Sănătate. Pe când Cultura, dacă am ieși și am face grevă, am senzația că am fi priviți ca niște caraghioși, pentru că suntem și foarte puțini, iar impactul este cel care contează."

Violeta Maria Mandache-Răileanu: Ordonanța încalcă și Constituția, și Codul muncii

"O problemă este și faptul că nu se știe ce se va întâmpla cu Muzeul de Istorie din Tecuci. Nu cred că este posibil să îl comasezi cu muzeele din Galați. Acestea aparțin de CJ, iar muzeul din Tecuci, de Primărie. Deci, desființezi Muzeul de Istorie din Tecuci, care are sediul donat la începutul secolului XX de o familie special pentru treaba asta. Patrimoniul lor a fost obținut din donații exact pentru a fi muzeu de istorie. Ce se întâmplă cu patrimoniul?

În ceea ce privește direcțiile județene pentru Cultură, problema este că nu avem un sprijin extraordinar nici de la ministerul care ne guvernează.

Noi suntem șase persoane la Direcția din Galați. Pe monumente istorice, până acum două săptămâni a fost un singur om. Avem un contract de prestări servicii cu o doamnă arhitect, care ne mai ajută o zi pe săptămână. În rest, un singur om care ar trebui să acopere un județ întreg cu toate problemele care apar.

La nivelul întregii țări, direcțiile județene pentru Cultură au vreo 300 de posturi, din care ocupate sunt vreo 200, pe un număr de 30.000 de monumente istorice, de exemplu. Le lăsăm la o parte pe cele de for public, lăsăm deoparte patrimoniul imaterial. Suntem mult subdimensionați, ar trebui să aplicăm un număr de 132 de legi. Suntem personal hiperspecializat într-un anumit domeniu și ne specializăm și la locul de muncă. Oameni care s-au specializat 20 de ani și au lucrat într-un domeniu anume, unde se vor mai angaja când vor fi dați afară? Și cine le mai face treaba?

În muzee, personalul este mult subdimensionat. Spre exemplu, vrem să sprijinim arheologia, dar avem trei arheologi angajați la muzeul din Galați și unul la Tecuci. La câte avize trebuie să dăm noi, ar trebui să stea numai pe șantiere, să doarmă acolo, să lucreze continuu, pentru că nici oameni cu care să lucreze nu au, deoarece sunt limitați și în ceea ce privește plata cu ziua a unor oameni care să facă munca brută.

Această ordonanță încalcă și Constituția, și Codul muncii."

***

Acestea au fost doar o parte dintre aspectele discutate la dezbaterea organizată de "Viața liberă" pe tema Culturii.

Înregistrarea integrală a discuțiilor poate fi urmărită în seara de marți, 12 septembrie, de la ora 20.00, pe postul Express TV, precum şi, ulterior, pe canalul de YouTube al televiziunii.

Citit 3091 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Octombrie 2023 13:12

4 comentarii

  • postat de ICTosca
    Marți, 12 Septembrie 2023 16:08
    5.13.143.***
    ...Tara te vrea prost (vorba celor de la sarmalele Reci ) Prostul poate fi manipulat foarte usor. Un spectacol cu "ghebosu" o gaina expirata si un litru de ulei ranced, un urlet tribal al lui Dan Negru..orice prinde usor la un prost. Si odata prins de nas, il duci unde vrei tu...
    0
    0
  • postat de Special
    Marți, 12 Septembrie 2023 11:44
    37.161.138.***
    Ne împrumută, ne vinde, taie de la spitale dar privilegiile boierimii bugetare sa nu le atingă. Nici evaziunea fiscală sa nu o atingă, onor proprietarilor caselor cu turnulețe. Portul Constanța este poarta principala de intrare a drogurilor dar și altor mărfuri e lăsat cu puține scanere, cu coru
    0
    0
  • postat de Lex
    Marți, 12 Septembrie 2023 06:52
    86.124.201.***
    Daca plătește statul atunci e propagandă nu cultură. Cultura e a poporului, și nu poate dispărea decât atunci când poporul o abandonează. Dacă aveți nevoie de "sprijin" de la stat nu aveți valoare culturală pentru popor.
    0
    0
  • postat de marr
    Marți, 12 Septembrie 2023 01:05
    86.124.201.***
    Toata Lumea sa Traiasca numa' 'ei' sa nu moara . Ei care dirijeaza fondurile (si catre propriile buzunare) si evental aia de pot sa-i calce noaptea pe cap - Justitie/Servicii/MAI(unde trebuie)/Armata ...si POATE arunca ceva pe la Educatie . RESTU' sunt SACRIFICABILI .
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.