Tabăra literară „Oprește-mă la tine Maramureș!”

Tabăra literară „Oprește-mă la tine Maramureș!”
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

La ceas de mare sărbătoare creștinească, "Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul", când vara se pregătea să predea ștafeta toamnei, a început Tabăra literară "Oprește-mă la tine Maramureș! Oprește-mă în tine, anotimp!", ediția a treia.

Amfitrionul evenimentului derulat în perioada 29 august - 1 septembrie 2024 a fost cunoscutul scriitor Vasile Bele, poet, etnolog, publicist, coordonator al revistei de cultură "Din Vatra Satului", membru al UZPR - Filiala Timișoara.

Activitatea a debutat cu vizionarea unui scurtmetraj video despre viața și personalitatea lui Vasile Lucaciu, erou (băimărean) al națiunii române.

În cele trei zile ale manifestării, și-au prezentat cele mai noi apariții editoriale numeroşi scriitori din România şi Republica Moldova: Luci Trușcă, Marinela Belu Capșa, Zenovia Zamfir, Marieta Coman, Leliana Rădulescu, Cristian Mărgineanu, Dumitru Buțoi, Carmen Pinte, Mirela Cocheci, Mioara Baciu, Dumitru Tâlvescu, Florentina Danu, Maria Tomița Corini, Georgeta Tudor, Sofia Marin, Natașa Peteu, Vasile Bele, Gelu Dragoș, Gavril Babiciu, Radu Botiș, Cornel Cosmuța, Mihai Marian şi Olimpia Mureșan. Au fost, de asemenea prezențe active în tabăra literară: Andrada Diaconescu, Flavia Foltoș şi Cristian Maris.

Un loc aparte în cadrul taberei l-a ocupat sărbătorirea Zilei Limbii Române, în incinta schitului de maici "Izvoare", unde au fost comemorați clasicii literaturii române, precum și scriitori contemporani mutați la cer, printr-o slujbă de pomenire. Apoi, scriitorii prezenți au dedicat limbii române un moment literar special.

O expoziție de pictură a poetei Carmen Pinte, elevii Școlii Populare de Artă din Baia Mare, ai Școlii gimnaziale din Satulung (Maramureș), ai Grupului "Sonore" din Baia Mare, formația Mara Music Band, precum și cantautorul Eugen Marchiș au adus un plus de frumusețe evenimentului.

Ultima seară s-a terminat în jurul unui superb foc de tabără, într-un regal de poezie, muzică și armonie, cu făgăduința unei viitoare reîntâlniri pe aceste meleaguri de poveste.

Citit 1225 ori Ultima modificare Vineri, 13 Septembrie 2024 18:25

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro