Seara de 20 iunie 2025 va rămâne, probabil, una de referință pentru cenaclu. Poate va fi semnul începutului unui nou capitol, tineri scriitori fiind prezenți pentru prima dată în număr mare, anunțându-și intenția de a lectura propriile creații sau chiar citind, cum a fost cazul Teodorei Maria Balaban, care a debutat, astfel, la „Noduri şi Semne”.
Chiar dacă speranțele nu se vor împlini, oricum seara a fost una de excepție, cu trei lecturi (care au devenit patru) consistente, din texte care au fost și lirice, și dramaturgice, și filosofice, comentatorii subliniind calitatea „seratei literare”, comparată cu un concert sau chiar cu un spectacol de elită.
Mai întâi a citit unul dintre „australienii” gălățeni (stabilit în Sydney), Dorian Stoilescu, din piesa în lucru „Când nici cangurul nu mai sare”, apoi Loredana Tudor-Tomescu a citit poezie (uneori cu miez prozaic, ca în monologul lui Molly din cartea de căpătâi a lui Joyce), din volumul (tot în pregătire, „The Soul Traveller”), Ionuț Iamandi invitând la o altfel de apropiere, prin mijloacele poeziei (chiar și haiku), dar și cele ale jurnalului aproape extim, de „iubirea de înțelepciune” (volumul în pregătire fiind unul de „Heraclitice”, după unul care aducea omagiu lui Hume), junioara Maria Balaban, de la C.N. „Costache Negri”, abia trecută în clasa a X-a, surprinzând prin talent și candoare, sau prin candoare și problematizarea… nevoii de poezie… patriotică.
Puncte de vedere mai nuanțate
Opiniile au fost diverse, în general pozitive sau optimiste.
Daniela Capotă: „Piesa de teatru are valențele unui manifest modulat pe tonuri și o muzicalitate acordată cu un diapazon (prin extensie) care duce textul la nivelul de artă cinematografică: „Singurătatea alergătorului de cursă lungă'', „Fructele mâniei'', „Și caii (cangurii) se împușcă, nu-i așa?''
Poezia Loredanei este ca „Țipătul'' lui Edvard Munch, versul ei „strigă/sfâşie'', are maleabilitatea unui metal prețios, se transformă într-un descântec „Dezpietrire'' și este „prelucrat prin așchiere'' în „Timpul''.
Textele lui Ionuț sunt ca o respirație, coboară în plinul său filozofic, profund matematic, iar haikuurile sunt scrise cu acribia unui haijin.”
Cum este normal, în ședință au fost și puncte de vedere mai nuanțate, precum cele ale Stelei Iorga, Tudor Neacșu, Gabriel Gherbăluță (în special, cei trei), ultimul precizând că a ascultat „poezie cu mască”: teatru liric, prozopoeme, filosofie marcată pe termeni lirici, dar și „gânduri”, în ceea ce o privește pe debutantă…
Tudor Neacșu, despre poezia Loredanei: „Mi-a plăcut cel mai mult, a fost plină de imagini autentice… Sofisticate, dar nu prea sofisticate, deși nu înțeleg unele expresii în engleză”, Loredana apelând la code-mixing în redactarea nilor texte.
Au mai participat activ Ion Avram, Anca Gaiu, Coca Păun, Carmen Neacșu, Coca Drăgan, Victor Dragomir, Ramona Marin, care, pentru prima oară, ca prozatoare, a spus că i-a plăcut (și) poezia citită…
În weekendul acesta, membrii cenaclului vor participa la Festivalul Internațional de Literatură „Poezia - Port la Dunăre”, ediția 2025, festival organizat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est, împreună cu Primăria Galați, Consiliul Județean Galați și alte instituții locale.