CRONICĂ DE CARTE/ Ecouri ale Decalogului…

CRONICĂ DE CARTE/ Ecouri ale Decalogului…
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Dora Alina Romanescu - Pe drumul dorului şi al destinului, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2012


O surprinzătoare prozatoare descoperim în persoana Dorei Alina Romanescu, de o sensibilitate deosebită, ale cărei proze scurte din volumul „Pe drumul dorului şi al destinului” stau sub semnul decalogului, fiind mai mult sau mai puţin inspirate de cele zece porunci, care străjuiesc ca motouri textele, diferite ca mărime, unele fiind medalioane omagiale, asupra cărora nu vom insista, precum este textul „Lacrimi peste timp”, unde în centrul laudatio-ului stă profesorul Octavian Ruleanu, profesor care întreaga sa viaţă s-a considerat, şi a fost cu adevărat, un om al cetăţii.

Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău…”, stă la începutul altui text scurt, „Vis împlinit”, o poveste mai mult sau mai puţin moralistă – Dora Alina Romanescu este un scriitor moralist, în sensul bun al cuvântului! -, despre cum perseverenţa, iubirea, munca pot face omul fericit!

Alt text scurt, „Ruga mamei”, aproape mistic în sensul clasic al termenului, are ca moto cuvintele „Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.” La rugăciunea fierbinte a unei mame, Divinitatea chiar îi răspunde, cu o voce blândă, caldă, uşor dojenitoare”. Rămâne să descoperiţi în ce constă acest dialog aproape incredibil!

Dar povestirile cu adevărat seducătoare sunt cele de mai mari dimensiuni, adevărate fresce ale societăţii noastre din ultimii ani, atât din mediul rural, cât şi din cel urban…

Primul text, „Bade!”, prezent în volum şi în varianta în limba franceză, are ca moto porunca „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău. Să nu ai alţi dumnezei afară de mine”. Cuplul de părinţi denaturaţi din text ajunge să se închine Zeului Alcool, pierzându-şi ultimii doi copii, pe care „îi vând”, mai mult sau m ai puţin în ghilimele, unei familii din Franţa, dintr-o localitate înfrăţită cu comuna Rebra… Ce se întâmplă cu cei doi copii, traumele lor, prilejuiesc scriitoarei crearea unor pagini, dar şi a unor personaje memorabile… Scena întâlnirii fetei de 18 ani, Crina, cu părinţii biologici, degradaţi de alcool, este de un dramatism rar întâlnit!

Diandra, personajul adolescentin din „Joc murdar”, o liceană cu probleme de personalitate, cedează ispitei reflectate în porunca „Să nu-ţi faci chip cioplit!”, într-un fel, deoarece evidentele probleme serioase psihice de care suferă duce la întrebarea dacă un nebun poate fi învinuit pentru păcatele sale!

S-a spus că proza sa ar fi influenţată de Liviu Rebreanu. La acesta aş mai adăuga şi un alt mare povestitor aproape uitat, Ion Agârbiceanu… Ca atribut suplimentar, aş adăuga umorul, care apare pregnant, de pildă, în „Hoţul”, unde un sucitor face minuni în mâinile unei gospodine sau „Salt… în privată”, care stă sub semnul lui „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”. Autoarea, mare admiratoare a strămoşilor daci, dă aici o descriere etnografică de reţinut pentru toţi cei interesaţi: „Era prin anul 1960. În satul de munte, oamenii încă purtau îmbrăcămintea strămoşilor daci. Bărbaţii se îmbrăcau în izmene şi cămaşă ţesute din cânepă, iar în picioare se încălţau cu opinci, iar femeile purtau fustă şi bluză din cânepă, se încingeau cu pânzături (cătrinţe) ţesute de mâna lor, iar la mijloc aveau cingătoare înflorată pe care o numeau „frungi”, denumire împrumutată de la cei care i-au asuprit de-a lungul istoriei. Se încălţau tot în opinci pe care le legau de picioare cu aţe negre din lână împletită. Pe cap purtau năframă (batic), iar bărbaţii, clopuri vara şi cuşme iarna. Vara, atât bărbaţii cât şi femeile îşi înfăşurau picioarele în cârpe subţiri şi moi şi apoi îşi puneau opincile, iar iarna îşi puneau ciorapi de lână sau bucăţi de stofă de lână ţesută în casă, numite „obiele” care le proteja picioarele de frigul iernii.” (p.220)

Pe scurt, aproape în stilul lui Creangă humuleşteanul, sunt redate câteva întâmplări ale căror principal erou este un băieţel care ajunge cadru didactic în satul natal, întoarcerea acasă de la studiile universitare prilejuindu-i aducerea aminte…

Teribile, de un dramatism aparte, sunt textele „Bruta”, „Mesaj din eter” şi „Îngerul morţii”, cu aceeaşi irizare moralizatoare, dar dăruită din toată inima cititorilor, precum se vede în finalul cărţii: „Este bine să nu nesocotim visele altora, iar când iubim să o facem din toată inima şi cu sinceritate. Să nu uităm că şi dragostea are capcanele ei şi dacă mergem pe un drum greşit s-ar putea să ne riscăm familia, iubirea celor dragi, chiar viaţa. Întotdeauna Dumnezeu ne dă şi o a doua şansă dacă atunci când greşim, ne zbatem să îndreptăm răul făcut.”

Totuşi, „Îngerul morţii” se termină cu happy end, „Bruta” are şi ea parte de un final oarecum optimist, dar scena în care Maria este alungată de acasă, bătută crunt, fetiţa Sabrina strigând „Dă-i, tati, loveşte-o! Mai tare! Dă-i! Omoar-o! Omoar-o, ca să-mi aduci o altă mamă!”, rămâne antologică prin reliefarea faptului că deseori omul este chiar o fiară! Demonizarea, transformarea omului în fiară se observă şi în „Mesaj din eter” (spune un personaj despre soţul eroinei, un Eugen: „Este un demon cu chip de om şi doar Dumnezeu îl va trânti la pământ”, p155), asta dacă fiinţa aceea ar fi fost vreodată om şi nu orice altceva… Naturalismul meta-supra-zolist la care apelează scriitoarea în descrierea scenelor de violenţă casnică poate aduce aminte de o „Portocală mecanică” sui generis, de un „Dogville”, lupta dintre un Moş Crăciun transformat într-un fel de Făt Frumos şi un soţ bestializat fiind şi ea de neuitat, umorul mai atenuând din grozăvia situaţiei: spune omul îmbrăcat în Moş după ce i-a dat o corecţie monstrului de nearătat: „dacă o dată, o singură dată, mai ridici mâna şi loveşti o fiinţă fără apărare, te transform în iepure şi te arunc la câini să te mănânce, să vezi tu ce înseamnă să te pui cu Moş Crăciun!”

Sfârşitul soţului, care se sinucide, după ce este internat, ne face să ne gândim că autoarea, printre altele, a încercat şi o fenomenologie literară a celor posedaţi – ca exponenţi îi mai putem aminti aici pe Rosalinda şi Vănel, dar mai ales o reamintire a faptului că Răul stă mereu la pândă…

Dar şi că Binele poate învinge!

Citit 1295 ori Ultima modificare Joi, 10 Decembrie 2015 13:05

2 comentarii

  • postat de Bruno,povestea o stiti cu totii
    Vineri, 11 Decembrie 2015 22:26
    100.99.67.***
    Sincer,mii de scuze,din graba AM SCRIS NUMELE CELOR DOI TITANI AI LITERATURII,TOLSTOI SI DOSTOIEVSKI CU LITERE MICI SI ,,BIBLIE,,,asa cum ati vazut cu majuscule,va asigur ca daca se intampla invers nu mai reveneam ,era complet normal!!!
    0
    0
    Raportează
  • postat de BRUNO,ALA ARS PE RUG DE BISERICA IUBITOARE PENTRU PREA MULTA CREDINTA IN DUMNEZEU SI STIINTA
    Vineri, 11 Decembrie 2015 22:12
    100.99.67.***
    SUNT DE MARE SUCCES temele preluate din ,,BIBLIE,,,cand te numesti Tolstoi sau Dostoievski,in rest,cartulii de uz didactic,menite sa abureasca mintile iuti si neincrezatoare ale copilasilor care cocheteaza deja cu tehnologia acestui atat de promitator inceput de secol,cand religia,plina de contradictii si promovata de oameni,cei mai multi inculti si lacomi,pierde tot mai mult teren,in favoarea celor care inteleg sa-si caute rezolvari ale eternelor probleme in stiinta si marea cultura!Oricum ,apreciez pe oricine scrie o carte ,daca aceasta este cat de cat de folos ,lumea este mult mai frumoasa si mai bogata ,cel putin sufleteste!SPER INSA CA SI ACEASTA CARTE NU VA FI VANDUTA LA SCOLARI,PRIN INFLUENTA DOAMENLOR DE RELIGIE,DISCIPLIONA CE NU ARE CE CAUTA IN SCOALA MODERNA,CARE SE SPUNE CA ESTE LAICA!
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.