CRONICĂ DE CENACLU | 33 de ani de "Noduri şi semne"

CRONICĂ DE CENACLU | 33 de ani de "Noduri şi semne"
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Flash-ul literar al lui Victor Cilincă a fost închinat prozatoarei Violeta Ionescu, care a primit de curând Premiul Municipiului Galaţi şi Premiul de excelenţă al Express TV. Şi, pentru a împărtăşi apetitul istoriologic al premiantei, a prezentat cărţile "Istorie pentru cei care se tem de istorie" cu subtitlul "De la Napoleon am învăţat cum să nu ne spălăm" a lui Sebastian Schnoy şi "Istoria grecilor şi romanilor" a lui Indro Montanelli.

În continuare, Victor Cilincă a citit trei texte, două de proză şi unul în formă de baladă al cărei erou este, nota bene, un pirat şi nu un haiduc, iar cadrul/ decorul nu este o pădure, ci o corabie.

Din comentarii:

"În prima lucrare, "Cum mai merg lucrurile pe la Amsterdam", se vede facilitatea aparentă de a scrie; lucrarea poematică intitulată "Cânticul pitacului piratului" merge direct la suflet; a treia lucrare - "Vânătoare pe Atlanti" - reprezintă un tablou social politic creionat din mai multe confesiuni de acelaşi calibru - mituri despre marinari şi marinărie în comunism; confesiunile sunt sincere, tragice, demne, discrete, iar unele întâmplări sunt de-a dreptul donchijoteşti.” (Stela Iorga)

”Limbaj colocvial, dialog savuros; realist, sobru; bună cunoaştere a vieţii marinăreşti, a mediului descris.” (Alexandru Petrea)

”Bine scrise, amuzante, clare; îl ajută mult experienţa.” (Andrei Velea)

”Lucrurile mai puţin cunoscute din viaţa marinărească sunt captivante; un bun melanj între real şi imaginar; se vede că are talent.” (Gelu Ghemiş)

Şi, pentru că se împlinesc 33 de ani de la trecerea în "ceresc" a poetului Nichita Stănescu, când s-a înfiinţat, de către poeţii Gelu Ciorici şi Ion Zimbru, cenaclul "Noduri şi Semne" - nume care, după cum se ştie, face trimitere la titlul ultimei cărţi publicate a "Îngerului Blond" - întâlnirea de astăzi va avea un caracter, oarecum, festiv, prin aceea că toţi cei doritori - membri ai cenaclului sau nu - sunt invitaţi să prezinte câteva gânduri/ păreri/ compoziţii, în scris sau în direct, în legătură cu acest demers.

Citit 934 ori Ultima modificare Joi, 15 Decembrie 2016 15:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.