Dan Antoniu, Violeta Ionescu - "Galaţi, o poveste cu aviatori", Ed. Muzeului de Istorie Galaţi, 2015
Hotărârea aleşilor locali de a acorda Premiul Municipiului Galaţi pentru activitatea desfăşurată în slujba comunităţii locale, în domeniul mass-media, dar şi pentru implicarea în plan spiritual prin activitatea depusă în cadrul Arhiepiscopiei „Dunărea de Jos”, precum şi pentru recuperarea patrimoniului local, doamnei Violeta Ionescu mi-a adus aminte de cea mai nouă carte a domniei sale, scrisă în colaborare cu Dan Antoniu.
Autograful dragii scriitoare este, în felul lui, un strigăt: "această mărturie că la Dunărea de Jos s-a şi zburat!"
O mare iubitoare de istorie precum Violeta Ionescu este conştientă că totul se poate uita atât de uşor, atât de… definitiv, şi aici nu începem să criticăm deciziile din ultimii ani în ceea ce priveşte studiul istoriei! Nu le criticăm, ci nu suntem deloc de acord cu ele!
Cartea se adaugă apariţiilor din ultima vreme de la Galaţi, dintre care vreau să amintesc „Dicţionarul scriitorilor gălăţeni” (cu nu mai puţin de 577 de scriitori cuprinşi în el), realizat de Zanfir Ilie, „Abecedarul istoric” al lui Victor Cilincă, „Mărturii din viaţa bisericească în Ţinutul Tecuciului de la începuturi până la anul 1800” a Părintelui Eugen Drăgoi şi „Moşia Balta Brateşului din Ţinutul Covurlui ( 1448-1847)” a istoricului Cristian-Dragoş Căldăraru, volume care se adaugă contribuţiilor clasice la istoria regiunii pe care mie îmi place să o numesc Covurlui-Tecuci.
Sunt cărţi care dovedesc că istoria acestor meleaguri este deosebit de interesantă, putând fi abordată chiar şi din punctul de vedere al spectaculozităţii… atât de mediatizate astăzi!
Revenind la volumul de astăzi, care nu este deloc numai „o poveste”, am constatat că, şi iată de ce e istoria este importantă, eu neştiind mai nimic despre unele aspecte, aşadar, am constatat că am copilărit lângă fostul comandament al aerodromului Galaţi, care se afla unde erau birourile fabricii de cuie şi lanţuri (ISCL, TREFO SA, acum demolate) (aflăm de la pagina 98, din mărturiile lui Nicolae Meşca)…
Aşadar, timp de 12 ani, am fost şi m-am jucat, să spunem aşa, lângă spiritele, ca să nu spunem fantomele aviatorilor, am şi învăţat în cartierul Aviaţie, primele cărţi mi le luam din librăria de acolo, probabil şi câteva dintre cărţile despre pionierii aviaţiei, printre care una, o cărticică, dedicată misiunii aviatice franceze în primul război mondial în România, cu trimitere la zona Tecuciului, fiind procurată de la o librărie micuţă care era lângă unul dintre primele hangare ( la p. 13 scrie „primul hangar construit pentru aviaţia civilă la Galaţi, astăzi garajul unei firme de utilaje auto”; dacă este cel de lângă Biserica "Sf.Mina", cu siguranţă!) construite pentru avioane din România! Cred că ar fi mai mult decât interesant un muzeu, chiar modest, al aviaţiei de la Galaţi acolo!
Pentru că nu trebuie uitat ceea ce a însemnat aviaţia pentru Galaţi şi mai ales cât de importantă este pentru dezvoltarea unei regiuni şi sperăm că factorii de decizie îşi vor aminti de aceasta şi pentru zona Galaţi-Brăila, unde atâtea oportunităţi au fost pierdute din cauza lipsei unui aeroport!
Aşadar este o carte şi o poveste care ar trebui să fie mai ales pentru viitor! Dan Antoniu şi Violeta Ionescu ne readuc aminte că Galaţiul a fost în mai multe privinţe fruncea ţării şi mai ales în ceea ce priveşte transportul aerian!
Chiar anul acesta s-au împlinit 90 de ani de la inaugurarea primei linii aeriene a aviaţiei civile româneşti, pe ruta Bucureşti-Galaţi. Şi biletul costa, la un moment dat, cât un bilet de tren!
Dar istoria aviaţiei la Galaţi este fabuloasă şi coincide practic cu primele încercări reuşite din întreaga lume, ceea ce nu prea se subliniază!
Astfel, în anul 1908, la doar cinci ani după ce fraţii Wright zburaseră pentru prima oară cu avionul lor sau după doi ani după ce Traian Vuia şi Alberto Santos-Dumont, separat, reuşeau şi ei premiere absolute, un gălăţean, Petre Adrianov, contruia un planor de concepţie proprie şi zbura cu el. Practic, la câte cunoaştem despre el, Petre Adrianov este aproape numai o legendă, un erou mitologic precum Icar sau Dedal. Fişa este la pagina 147!
În anul 1911, noiembrie, tot la Galaţi, Ion Paulat „a reuşit să execute primul salt cu hidroplanul său biplan, pe platoul din capătul străzii Tecuci. S-a desprins de pământ şi a parcurs doar 10 m lungime, la o înălţime de 35 de centimetri, performanţă modestă datorată lipsei celui de-al doilea motor necesar. Dar a zburat!”
Altfel spus, Ion Paulat a construit primul hidroavion din România, în acel noiembrie inventatorul făcând şi prima demonstraţie de zbor cu un hidroavion. Fişa mult lărgită a lui Ion Paulat o găsim între paginile 137-144. În 1912, a construit un monoplan, cu care, într-o nouă demonstraţie de zbor efectuată la Galaţi, a reuşit să se ridice la înălţimea stâlpilor de telegraf.
Tot de un gălăţean sunt legate ceea ce putem numi prima fabrică de aparate de zbor din România, primul aerodrom, prima şcoală de pilotaj şi prima expoziţie permanentă de aeroplane. Este vorba de avocatul Mihail Cerchez, din Galaţi, care, la 20 noiembrie 1909, înregistra Societatea Cerchez & Co. cu sediul în zona gării Chitila. Desigur, în anul 1912 se intra deja în faliment, dar aşa erau vremurile şi oamenii, prea puţin încrezători în viitorul aviaţiei.
Nu vom insista asupra structurii cărţii, care începe cu două mini-monografii ale aeroportului Civil „Fraţii Fernic” şi a Aerodromului Militar Galaţi, mult mai consistente fiind portretele aviatorilor, inventatorilor şi mărturiile acestora, textele rezultate fiind un adevărat roman non-ficţiune, o declaraţie de dragoste şi un exerciţiu de admiraţie, pentru aceşti oameni cu totul şi cu totul deosebiţi, pentru maşinile lor zburătoare, oameni fără de care, nu-i aşa, nu am fi avut minunata poveste a Micului Prinţ.
Deloc în altă ordine de idei, cartea poate fi considerată şi una dintre introducerile la o istorie a Galaţiului contemporan, aşa cum începe ea odată cu anul 1918, acolo unde ne-a lăsat moştenire marele istoric Paul Păltănea un alt început.
