Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
1 comentariu

După anul 1945, autorităţile comuniste de la Bucureşti au încercat o apropiere de Constantin Brâncuşi, sculptorul român care trăia în Franţa de o lungă perioadă de timp. Astfel, prin intermediul unor intermediari, s-a luat în calcul achiziţionarea unor opere pentru Muzeul de Artă din Bucureşti. Între anii 1949-1952, în ziarele comuniste, lucrările lui Brâncuşi erau considerate ca nemaiavând „nimic în comun cu specificul ţării sale”. Mai mult decât atât, în anul 1951, Coloana fără sfârşit (cunoscută şi sub numele de Coloana Infinită sau Coloana Infinitului) a fost în pericol de a fi demolată. Primarul Târgu Jiului din acea perioadă a dorit coborârea Coloanei pentru a fi topită. Dar, din fericire pentru patrimoniu cultural universal, încercarea sa a eşuat.

Constantin Brâncuși, artist plastic român


Născut pe 19 februarie 1876 la Hobița, Gorj, decedat pe 16 martie 1957 la Paris
Sculptor cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană
A fost ales membru postum al Academiei Române
Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen


Lipsa recunoaşterii valorii operelor lui Brâncuşi a continuat şi de-a lungul anilor `50, sfârşind cu respingerea donaţiei lucrărilor aflate în atelierul Impasse Ronsin (atelierul lui Brâncuşi din Paris). Oferta de a dona o serie de lucrări ale sculptorului român a fost respinsă de către Mihail Roller, cel care a întocmit un referat negativ asupra lui Brâncuşi. Astfel, operele lui Constantin Brâncuşi, alături cu întregul conţinut al atelierului său, pe care intenţiona să le lase moştenire României, au ajuns la Muzeul Naţional de Artă din Paris, din cauză că guvernul român nu i-a acceptat operele.

Instanţele ideologice de la Bucureşti au catalogat operele acestuia drept lucrări ale formalismului burghez, ceea ce a generat imposibilitatea membrilor Academiei RPR, cât şi a istoricilor de artă să adopte o poziţie asemănătoare. Cu timpul, percepţia oficială s-a mai nuanţat. Pavel Ţugui menţionează faptul că, în decembrie 1953, la Ministerul Culturii a avut loc o întrunire între conducerea departamentului şi câţiva artişti importanţi (Camil Ressu, Boris Caragea, Ion Jalea, Iosif Iser, M. H. Maxy) pentru a întocmi o evidenţă a operelor plastice brâncuşiene în vederea preconizatei celebrări a lui Brâncuşi la 80 de ani de viaţă (în 1956).
În decembrie 1956, la Muzeul de Artă al RPR din Bucureşti s-a deschis o expoziţie personală a lui Brâncuşi (care fusese precedată de o expoziţie omagială Brâncuşi în august 1956, la Muzeul de Artă din Craiova). În presa culturală – Tânărul scriitor, Contemporanul, Arta etc. – se făceau aprecieri faţă de Brâncuşi şi opera sa.  La 20 martie 1957, necrologul publicat în Scânteia se abţine de la orice remarcă negativă la adresa marelui sculptor decedat. Mai mult decât atât, se doreşte recuperarea lui Brâncuşi, încercând a se face o atragere a unor opere ale acestuia pentru cauza luptei maselor populare, prin referinţa la faptul că în 1907, anul răscoalelor ţărăneşti, el a expus o lucrare intitulată "Fiul câmpului".

În anul 1960, Jules Perahim (repezentantul României la Bienala de la Veneţia) nota în revista de profil: "Ultima retrospectivă, cu adevărat singura care merita să fie organizată, este cea închinată lui Brâncuşi. Nu vreau să discut, în aceste rânduri, părerea mea personală asupra fenomenului Brâncuşi. Un lucru este însă cert: [acela] că, pe plan internaţional, Brâncuşi este creator de şcoală". Abia în timpul lui Nicolae Ceauşescu au apărut mai multe lucrări de amploare dedicate lui Constantin Brâncuşi, în care se realizau revizuiri semnificative faţă de retorica politizată de la începutul deceniului al şaselea.

Marele sculptor a vrut să doneze lucrări statului român


Constantin Brâncuşi a vrut să doneze statului român lucrările aflate în atelierul său de la Paris. Academia Republicii Populare Române a analizat oferta, într-o şedinţă (7 martie 1951) condusă de scriitorul Mihail Sadoveanu, iar oferta a fost refuzată.  Marele sculptor dorea să doneze ţării sale 230 de sculpturi, 41 de desene, 1.600 de fotografii şi o serie de piese de mobilier. Printre academicienii care au participat la această şedinţă care a devenit celebră s-au numărat George Călinescu, Camil Petrescu, George Oprescu, Alexandru Graur, Geo Bogza, Victor Eftimiu sau sculptorul Ion Jalea.  În urma şedinţei s-a încheiat procesul verbal nr. 10, în care se menţiona principalele poziţii ale academicienilor exprimate în cadrul şedinţei.

Dintre acestea se remarcă discursul criticului George Călinescu, care susţinea că: „Brâncuşi nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esenţiale şi caracteristice acestei arte“.

Academicianul George Oprescu, fondatorul Institutului de Istoria Artei, a spus că ”nota tov. Călinescu a lămurit o serie de chestiuni importante. D-sa arată că datele şi faptele citate de D-sa cu privire la Brâncuşi, o figură mai puţin cunoscută, arată lipsa lui de sinceritate, şi îl ilustrează ca pe un om de talent şi de mari speranţe în prima parte a activităţii sale, dar care, sub influenţa unor sculptori la modă la Paris, care cultivau indefinitul şi a cubismului, a devenit formalist, chiar când foloseşte elemente din arta populară, speculând prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze”.

Profesorul Alexandru Graur s-a pronunţat ”împotriva acceptării în Muzeul de Artă al R.P.R. a operelor sculptorului Brâncuşi, în jurul căruia se grupează antidemocraţii în artă”.

Sursa: historia.ro

Citit 1635 ori Ultima modificare Duminică, 26 Martie 2017 19:15

1 comentariu

  • postat de Cititor Luni, 27 Martie 2017 16:46 89.136.231.*** Link la comentariu
    0
    7

    Mihail Roller, Alexandru Graur și tartorul lor, șeful propagandei și ”culturii” staliniste, Silviu Brucan ...... ce treabă aveau ei cu spiritul românesc?! Cine nu era din etnia lor era împotriva ... poporului român, a ”puterii populare”. Ce spunea Brucan înainte de a muri? Dacă cineva nu era de părerea lui, scotea pistolul și-i descărca două-trei gloanțe în cap. Asa că George Călinescu, Mihail Sadoveanu, George Oprescu și-au apărat (firesc!) pielea. Brâncuși era în Franța dar pe ei cine îi putea apăra în R.P.R. împotriva furiei lui Brucan?
    N.B. ”Dictatorul” Nicolae Ceaușescu l-a apreciat pe Constantin Brâncuși la valoarea lui reală.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.