Caricatura, la teatru

Caricatura, la teatru
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe vreme de criză, artele îşi dau mâna pentru a se susţine unele pe altele. Aşa se face că în foaierul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, caricaturistul Florian Doru Crihană a inaugurat un nou spaţiu expoziţional.

„Caricatura în culise” este genericul sub care artistul gălăţean a adunat o serie de lucrări, mai noi şi mai vechi, pentru a le prezenta publicului iubitor de caricatură.

La vernisajul care s-a desfăşurat joi au fost prezenţi artişti plastici, prieteni şi admiratori, dar şi directorul Teatrului Dramatic, Vlad Vasiliu, care a promis că va găzdui cu bucurie şi alţi artişti în acest nou spaţiu expoziţional.

Prezentarea a fost făcută de criticul de artă şi muzeograful Mariana Cocoş Tomozei: „ Florian Doru Crihană are un sfert de veac de creaţie. În 1985, a debutat în revista «Rebus» şi de atunci a fost prezent atât în ţară, cât şi peste hotare la manifestări importante ale genului. A primit numeroase premii care au evidenţiat calitatea lucrărilor sale”.

„Anul acesta a fost destul de plin de evenimente: o expoziţie intitulată „Portrete”, la Galaţi, alta la Gura Humorului şi Cluj, apoi la Luxemburg (Vianden), ocazie cu care şi-a lansat albumul de artă de o calitate deosebită. Acum la Teatrul Dramatic, după care urmează Germania şi Belgia. În noiembrie, alături de Nicolae Einhorn, va avea un alt vernisaj  la Galaţi, la Galeriile «Mantu»”.

„Prin intermediul lui Florian Doru Crihană avem ocazia să vedem ce se întâmplă în caricatura europeană. Pe lângă calităţile artistice are şi calitatea de ambasador al caricaturii, pe care şi l-a atribuit dintr-o necesitate interioară, din dăruire faţă de acest gen de artă pe care-l cultivă cu atâta pasiune”, a precizat Mariana Cocoş Tomozei 

Florian Doru Crihană  ne-a dezvăluit că a fost nevoit să apeleze la lucrări mai vechi pentru că este prins în pregătirea expoziţiilor din Belgia şi Germania care vor cuprinde peste 60 de caricaturi la care încă lucrează.

„Am construit expoziţia la mărimea care trebuie să-mi permită să rămân aici măcar un an de zile, ca  să nu încurce publicul din foaier. Până la sfârşitul acestui an am în plan alte patru sau cinci expoziţii în acest spaţiu”, a spus caricaturistul gălăţean.

Cei care vor merge la teatru se vor putea bucura încă din foaier de o porţie de râs sau de zâmbete, vizitând spaţiul expoziţional unde a fost deschisă „Caricatura în culise”.

Citit 639 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.