Campionii de la United Galați sunt nevoiți să-și dispute meciul de campionat cu CFF Clujana Cluj-Napoca în Sala "Danubius" de la Brăila, întrucât Sala Sporturilor și Sala ”Siderurgistul” din Galați suportă lucrări de reamenajare. Partida este programată sâmbătă, ora 16:00, iar joi, 29 septembrie, isprava unui meci al campionilor gălățeni în orașul vecin se va repeta la duelul cu CFR Timișoara (ora 19:00).
United a început bine sezonul, prin adjudecarea Supercupei și ...
Ministrul Transporturilor va verifica lucrările podului de la Brăila
Joi, 22 Septembrie 2022 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că săptămâna viitoare va merge pe șantierul podului peste Dunăre de la Brăila pentru a verifica situația reală și se declară „bulversat” de tertipurile constructorului italian, care, deși a promis, de față cu premierul Ciucă, inaugurarea podului până la sfârșitul anului, a cerut o extensie a contractului până în 2025. Întrebat despre amânarea inaugurării pentru primăvara lui 2023, așa cum a anunțat marți șef ...
Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" din Brăila va găzdui luni, 26 septembrie, între orele 11,00 și 16,00, cel mai mare târg de consultanţă educaţională din România, acţiune care le oferă tinerilor posibilitatea de a afla care sunt paşii ce trebuie parcurşi pentru a fi admişi la instituţii de învăţământ din străinătate, potrivit informaţiilor furnizate de organizatori și preluate de Agerpres.
În cadrul acestui târg, intitulat "World Education Fair", vor fi furnizat ...
Inaugurarea podului peste Dunăre ar putea fi amânată
Miercuri, 21 Septembrie 2022 12:40 | Publicat în Actual
Inaugurarea podului peste Dunăre, care ar urma să facă legătura între zona Galați-Brăila şi malul tulcean, ar putea fi amânată pentru anul viitor, deși constructorul Astaldi a promis finalizarea podului peste Dunăre și parțial a drumurilor de legătură în luna decembrie 2022, a declarat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, relatează economedia.ro.
Șeful CNAIR ar fi confirmat informația potrivit căreia antreprenorul general a solicitat finalizarea tuturor obiectelor ...
Noul MEGANE E-TECH ELECTRIC a ajuns în showroom-urile din Galați și Brăila
Luni, 19 Septembrie 2022 11:50 | Publicat în Actual
ÎNCEPÂND CU DATA 19.09.2022, NOUL MEGANE E-TECH ELECTRIC POATE FI VĂZUT ȘI TESTAT ÎN SHOWROOM-URILE APAN DIN GALAȚI ȘI BRĂILA.
Vino în showroom-urile Apan din Galați și Brăila în perioada 19 – 24 septembrie. Configurează și comandă Renault Megane E-Tech 100% electric și ai șansa să testezi noul model timp de o săptămână. Experiență premium la volan!
Te așteptăm pe 22.09.2022 în Showroom-ul Apan din Bd. George Coșbuc nr. 148 din Galați, interval orar 17:00-20:00, ...
Zilele acestea s-a desfășurat, la Brăila, a 31-a ediție a Campionatului Național de karate fudokan pentru cadeți, juniori, tineret și seniori. La startul întrecerilor s-au prezentat sportivi de la 20 de cluburi. CS Meikyo Galați a participat cu zece sportivi, la categoriile de vârstă cadeți și juniori, reușind să cucerească 28 de medalii, după cum urmează: 15 medalii de aur, 10 medalii de argint și 3 medalii de bronz. Drumul spre medalii a fost deschis de sportivii cadeți, du ...
Campionatul feminin de handbal "Liga Florilor" programează joi meciurile etapei a doua. După ce în prima rundă au jucat cu fostele campioane din Rm. Vâlcea (scor 26-36), fetele de la CS Municipal Galați au un alt adversar de calibru, SCM Craiova, una dintre echipele de top. PPe lângă dificultatea jocului, elevele antrenorului Valeriu Costea mai au încă un of - nu vor putea juca în sala proprie, unde este nevoie de unele intervenții ale constructorului. În aceste condiții, echipa no ...
Încă un investitor important a ales Brăila, în loc de Galați. Cehii de la Tesla s-au oprit (și ei) în județul vecin
Marți, 23 August 2022 11:45 | Publicat în ECONOMIE
Cehii de la Tesla vor construi la Brăila o fabrică de echipamente pentru stocarea energiei electrice, în valoare de aproape 100 de milioane de euro. Ar putea fi un prim efect al amplasării podului peste Dunăre în județul vecin, din moment ce unul dintre motivele alegerii orașului Brăila a fost, conform cehilor, „proximitatea față de portul Constanța”.
Tesla Energy Storage, companie înfiinţată în iunie, dar care face parte din grupul ceh Tesla, producător de echipamente ener ...
Suntem în 2032. Am coborât din monorailul de Brăila în stația ”Potcoava de Aur”, după ce am ajutat un prieten din orașul vecin să se interneze în secția de îngrijiri paliative, recent deschisă la Spitalul Județean din Galați. În timp real, de la Brăila, din stația ”Catedrala Nașterea Domnului” și până în centrul Galațiului, trenul face 35 de minute, iar una dintre stații este chiar la Spitalul Județean. Noua secție a fost deschisă în urmă cu cinci ani, invest ...
Oglindă, oglinjoară... Între Istanbul și Egipt, plaja de la 2 Mai, București, Brăila și Galați...
Sâmbătă, 13 August 2022 14:30 | Publicat în CULTURA
* Angela Baciu, ”Spiegel scrie peste tot”, Ed. Charmides, Bistrița, 2021
Desigur, nu este o carte doar despre Marea Oglindă care... înregistrează totul! Dar poate fi apropiată de alte cărți care au sugerat cât de importante sunt „oglinzile” în… „ontologia umană”, începând cu o trimitere către un poet care simțea „o spaimă de oglinzi” (Borges eternul! Și eterna sa oroare față de oglinzi!), poetul argentinian scriind în „Oglinzile”: „...Ciudat e că s ...