Satul Bucești, capitală culturală pentru o zi. Comemorarea poetului Ştefan Petică
Vineri, 13 Septembrie 2024 14:00 | Publicat în SATUL
Pe data de 7 septembrie 2024 s-a desfășurat în satul gălăţean Bucești un dublu eveniment dedicat Zilei Limbii Române și comemorării a 120 de ani de la moartea poetului Ștefan Petică. Coordonatorul evenimentului și cofinanțator al manifestării a fost Asociația "Ștefan Petică - fiul satului Bucești" (ASPFSB), condusă de Tudosia Lazăr.
La comemorarea începută la biserica din Bucești, s-a amintit despre moartea prematură a poetului Stefan Petică, întâiul simbolist al cu ...
S-au împlinit la sfârşitul lunii trecute 30 de ani de la trecerea la cele veșnice a pictorului Ion Gâță, artist plecat din această lume la numai 48 de ani, vârstă la care mai avea multe de spus într-un domeniu spre care l-a îndrumat talentul cu care a fost înzestrat şi pentru care s-a pregătit prin studii de specialitate
S-a născut pe 13 februarie 1946, în comuna Vârlezi, judeţul Galaţi. Stabilit din anii fragezi ai copilăriei la Brăila, unde şi-a urmat familia, a frecven ...
La Putna lui Ștefan, au venit creştinii, precum odinioară plăieșii
Marți, 02 Iulie 2024 17:53 | Publicat în SOCIETATE
Comemorarea a 520 de ani de la adormirea în Domnul a Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, 2 iulie 1504 - 2 iulie 2024, a adunat, la Putna, mii de pelerini, care au venit, precum odinioară plăieșii lui Ștefan, să îi aducă un semn de recunoștință "Soarelui Moldovei".
"De la Nistru pân' la Tisa", credincioșii au luat calea spre "Altarul conștiinței naționale", pentru a se bucura de pacea și pitorescul locului ştefanian. Alături de părintele stareț Melchisedec Velnic, a slu ...
520 de ani de la moartea Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt
Luni, 01 Iulie 2024 18:00 | Publicat în Regional
Mănăstirea Putna, "Ierusalimul neamului românesc", cum a numit Eminescu acest sfânt lăcaș de închinare, comemorează, pe 2 iulie, 520 de ani de la trecerea la cele veșnice a Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt. Motiv pentru care pelerini din toate colțurile țării - arhierei, monahi, preoți, militari și cadre ale Ministerului de Interne - vor aduce, în acest an, prinos de recunoștință celui numit "Atlet al Credinței" de către Papa Sixt al IV-lea.
Atât de prăznuirea Sfin ...
Istoricul Paul Păltănea, evocat la 100 ani de la naștere
Miercuri, 26 Iunie 2024 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Ziua de 25 iunie 2024 a fost zi de rugăciune și aducere aminte pentru istoricul Paul Păltănea (25 iunie 1924, București - 25 ianuarie 2008, Galați), cel care a cercetat, îndreptat, editat și redat "Istoria oraşului Galaţi de la origini până la 1918".
Volumul a apărut într-o primă ediție în anul 1994, materialul adunat în cele două volume constituind lucrarea de doctorat a profesorului Păltănea. La a doua ediție, revizuită şi adăugită, autorul a lucrat până în ulti ...
Comemorare Paul Păltănea şi defilarea absolvenţilor Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie
Luni, 24 Iunie 2024 20:00 | Publicat în Prima Pagina
Universitatea "Dunărea de Jos" are, pe agenda săptămânii în curs, mai multe evenimente, organizate de profesorii săi, în colaborare cu alte instituţii educativ-culturale
Astfel, marţi, 25 iunie 2024, de la ora 10,00, are loc, la Catedrala Arhiepiscopală, comemorarea istoricului gălățean cercetător dr. Paul Păltănea, la 100 de ani de la naștere. Evenimentul este organizat de Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, Arhiepiscopia Dunării de Jos, Muzeul de Istorie „Paul P ...
La monumentul funerar din localitatea Mihăileşti (județul Buzău) au fost comemorate victimele exploziei de la Mihăileşti, produsă pe drumul naţional DN 2 (E85) în urmă cu 20 de ani, în urma căreia s-au înregistrat 18 morţi, între care şapte pompieri şi doi jurnalişti şi 13 răniţi. În dimineaţa zilei de 24 mai 2004, în jurul orei 4,50, un camion încărcat cu 20 de tone de azotat de amoniu a părăsit partea carosabilă şi a derapat într-un şanţ. La scurt timp, camionu ...
Poeta Vera Crăciun, comemorată de către colegii de breaslă
Miercuri, 22 Mai 2024 20:00 | Publicat în SOCIETATE
La împlinirea a 40 de zile de la mutarea la Cer, mai mulţi scriitori gălățeni o comemorează pe poeta Vera Crăciun joi, 23 mai 2024, începând cu ora 17,00, în incinta Liceului de Arte "Dimitrie Cuclin" din Galați. Vera Crăciun a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București – Literatură pentru Copii și Tineret și realizator de emisiuni TV. Lăudabila inițiativă aparține doamnei Antoaneta Crudu, Președinte al Asociaţiei Danubiana Galaţi și doamnei Ili ...
Volume cu epistolele ierarhului Melchisedec Ştefănescu
Vineri, 17 Mai 2024 10:00 | Publicat în SOCIETATE
În cadrul unei conferinţe găzduite de Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi au fost lansate două volume de corespondenţă a Episcopului Melchisedec Ştefănescu al Dunării de Jos şi al Romanului, intitulate ”Epistole - făclii luminoase ale apostolatului epistolar”. Lucrarea, apărută la finele anului 2023 la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, este prefaţată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian şi îl are ca autor pe preotul Eugen Drăgoi. Evenimentul s ...
„Basarabia, sfântă icoană în inimi de români purtată”
Marți, 02 Aprilie 2024 10:19 | Publicat în SOCIETATE
Împlinirea a 106 ani de la semnarea actului Unirii Basarabiei cu Regatul României, pe 27 martie 2024, a constituit un prilej pentru Asociația Obștească "Luceafărul Răutului", din comuna Gura Camencii, raionul Florești, Republica Moldova, să organizeze în parteneriat cu Școala Gimnazială Româno-Britanică din municipiul Galați și Asociația Națională Cultul Eroilor "Regina Maria" - Filiala Judeţeană Galaţi, activități cultural-istorice sub egida "Basarabia, sfântă icoană ...

