În anii 1960-70, numele pictorului Dumitru Popa, de la moartea căruia se împlinesc, pe 6 ianuarie, 25 de ani, era întâlnit aproape în toate expoziţiile regionale organizate la Galaţi.
Eu am venit în contact direct cu creaţia sa în 1966, iar în 1968, de pildă, într-o cronică la expoziţia din acel an, scriam că expune uleiurile "Pe malul Putnei" şi "Satul Greşu", în care prezenta "aspecte ale peisajului legendar al Vrancei, luminos, cu case cu acoperişuri înalte şi drumuri abrupte, ce se pierd printre munţi" ("Viaţa nouă", nr. 7406, 4 octombrie 1968). Ulterior, după împărţirea teritorială a României în judeţe, nu i-am mai întâlnit numele la manifestările gălăţene. Aveam să i-l descopăr în monumentalul album de artă al lui Valentin Ciucă, "Un secol de arte frumoase în Moldova", vol. II (Editura Art XXI, Iaşi, 2009), în spaţiul destinat artiştilor plastici din judeţul Vrancea. Aveam să aflu, în acelaşi timp, că este tatăl soției colegului Virgil Guruianu, familia acestuia fiind și posesoarea unui important număr de tablouri ale pictorului.
Bogată activitate educaţională şi expoziţională
Dumitru Popa s-a născut pe 1 aprilie 1902, în localitatea Vărsătura, comuna Jariştea, județul Vrancea. A absolvit Şcoala Normală (1923), după care, în perioada 1924-1929, a urmat cursurile Școlii Naționale de Arte Frumoase din Bucureşti, unde a studiat cu pictorul Camil Ressu, iar printre colegi i-a avut pe Ion Irimescu şi Alexandru Ciucurencu.
A activat în cadrul Cenaclului Artiştilor Plastici din Galaţi înfiinţat în 1951 și al Filialei Galați a UAPR, contribuind la dezvoltarea mişcării plastice de la Dunărea de Jos.
Și-a deschis prima expoziție personală în 1927, împreună cu Dem. Iordache, în sala Prefecturii județului Putna. Acesteia i-au urmate altele, organizate la Focșani (1935, 1938, 1954, 1957, 1965, 1969, 1975, 1978, 1981 - retrospectivă, 1992), Țifești (1946), Jariștea (1946), Putna (1947), Tecuci (1965), Soveja (1977). A expus, de asemenea, la manifestările Salonului Oficial de la Bucureşti (1929, 1935, 1939, 1941, 1946), unde a primit în 1939 un premiu pentru pictură din partea juriului expoziției, la Interregionalele de stat de la Iaşi (1950-1961), la expozițiile regionale și interjudețene de la Galaţi (1964-1978), precum şi la alte reuniuni de grup, la Focșani, Bucureşti, Tecuci, Bacău şi Suceava.
Alături de Vasile Pascu, pictor bisericesc şi de şevalet, autor şi al picturii Bisericii "Sf. Spiridon" din Galaţi, de Eugenia Ştefănescu, Valeria Popescu ş.a., a desfăşurat la Focşani o bogată activitate educaţională şi expoziţională, fapt ce a făcut posibilă înfiinţarea Cenaclului Plastic "Gheorghe Tattarescu", devenit din 1980 Cenaclul Vrancea al UAPR, iar în prezent având statut de filială.
A încetat din viață pe 6 ianuarie 2000, la Focşani.
Are lucrări în expoziția permanentă de la sediul central al Bibliotecii Județene "Duiliu Zamfirescu" din Focșani, precum în colecții de stat și private din România sau de peste hotare.
Pictor de factură clasică, îndrăgostit de natură
Caracterizat de Valentin Ciucă drept un "pictor de factură clasică în sensul unui raport corect cu determinările realului pe care-l percepe atât în latura pitorescului cât şi a dimensiunii simbolice", Dumitru Popa a cultivat cu consecvenţă, în întreaga sa carieră, peisajul, natura statică, portretul, florile şi compoziţia cu mai multe personaje, genuri pe care le-a practicat atât în tehnica uleiului, cât şi în acuarelă, tempera, guaşă sau tehnici mixte.
Îndrăgostit de natură, a imortalizat aspecte ale peisajului montan şi colinar, a redat frumuseţea plaiurilor din ţinuturile moldave unde a poposit cu şevaletul, a surprins răcoarea codrilor şi curgerea cristalină a apelor. S-a oprit în aşezări rurale şi a pictat case, gospodării, interioare şi oameni în plină activitate, dând o importanţă deosebită punerii în valoare a culorii locale, a specificului arhitectonic şi etnografic din localităţile întâlnite („La Câmpineanca”, „Putna la Dumbrăvița”, „La Greșu”, „Gater la Greșu”, „Intrare în sat”, „Stejarul din Vânători”, „Peisaj la Olteni”, Uliță la Broșteni”, „Cuhea - Maramureș”, „Bătrân din Nereju”, „Școala din Bonțești”, „Case înghesuite”, „Vrâncean”, Peisaj cu case” etc.). Nu a exclus din preocupările sale nici peisajul urban, promenadele pe străzile Focşaniului, forfota mulţimii în zonele comerciale. A pictat, de asemenea, peisaje din orașul Pireu (Grecia), din strâmtoarea Bosfor, care leagă Marea Neagră cu Marea Marmara, de la Balcic și din alte părți ale lumii.
În conceperea tablourilor, pictorul acordă o deosebită atenţie desenului, care este exact, viguros, ca şi culorii, pe care o aşează uneori în tonuri închise, cu contraste aproape dramatice, alteori o distribuie în tente şi pete care emană lumină, calm, linişte. Artistul, subliniază Valentin Ciucă, "vede, de fiecare dată, ceea ce i se pare semnificativ şi pătrunde printr-un dialog confratern în intimitatea naturii. Colorează în tonurile calde ale culorii locale, interpune filtrele de lumină pentru a sublinia monumentalitatea formelor şi totul se încheie în nota unui hedonist care ia lumea aşa cum este". Ca portretist, a avut capacitatea să pătrundă în forumul lăuntric al modelelor şi să le dezvăluie trăsături de caracter care să le definească personalitatea. Adesea şi-a scrutat şi propriul chip, pictând autoportrete pe care retina le reţine ca memorabile.
Artist care şi-a consumat existenţa cu modestie și discreție, atât ca profesor cât şi ca slujitor al paletei, Dumitru Popa a rămas cunoscut ca un pictor valoros, dăruit cu har, pe care generaţiile de astăzi şi de mâine n-ar trebui să-l uite.