Începând de astăzi, la intrarea în Galaţi dinspre Brăila, poate fi admirat un nou monument de for public. Este vorba despre "Sigiliul oraşului Galaţi", după cum se numeşte oficial lucrarea amplasată în mijlocul intersecţiei bulevardului Dunărea cu bulevardul Galaţi. Obiectul de artă urbană reprezintă "sigiliul târgului Galaţi, adoptat şi de Petru Rareş, mare domnitor al Moldovei, negustor de peşte în acest târg". Conform documentaţiei iniţiale, aprobate de aleşii loc ...
Rămas tetraplegic, cu grave deficienţe de memorie şi incapabil să mai vorbească, adolescentul Dănuţ Tenea a ajuns, după o lună petrecută într-o clinică germană, să se poată mişca din nou, fără ajutorul celor din jur. Olimpicul gălăţean, rănit într-un grav accident rutier la Şendreni, anul trecut, a fost primit cu braţele deschise de comunitatea română din Freiburg, alături de care şi-a serbat duminică, 29 septembrie, cea de-a 17 aniversare. A trecut mai mult de o l ...
Peste 3.000 de vizitatori s-au bucurat vineri seară de experimentele şi prezentările puse la cale de specialiştii de la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor, aflat la a VI-a ediţie. Au fost demonstraţii cu roboţi, lecţii de anatomie, experimente pe alese, degustări de produse bio, jocuri de motricitate, expoziţii şi workshopuri, toate asezonate cu exerciţii de pictură, intervenţii ale actorilor pe picioroange, şedinţe ...

”Cristal”, o expoziţie foto şi câteva mistere

Duminică, 29 Septembrie 2019 13:45 | Publicat în CULTURA
Vernisajul expoziţiei "Cristal", semnată de Geanina Năstase Arfire, va avea loc luni, 30 septembrie 2019, de la ora 11,00, la Universitatea "Danubius". Geanina Arfire lucrează în universul foto de 24 de ani. Fotografia pentru ea a reprezentat întotdeauna un vis artistic, un vis concretizat prin efort susţinut, experiment şi învăţare, vis ce a devenit acum realitate. „Mi-a plăcut tot timpul frumosul şi am încercat să redau, în fotografiile mele, un strop din acest frumos. În s ...
Domnul Dinca V. din Galati este unul din clientii amanetului Romero. Domnul Dinca V. a avut nevoie de un imprumut rapid, pe care o banca nu i l-ar fi putut oferi, si astfel a ales sa amaneteze o bijuterie din aur. Povestea lui s-ar fi putut opri aici daca nu ar fi ales Contractul Avantaj de la Amanet Romero. La fiecare comision pe care domnul Dinca l-a platit a primit cate un talon care, in luna august i-a adus marele premiu, o masina Dacia Logan. Vestea câștigării premiului a venit ca o mar ...
Operele fotografice, de artă sau instantanee, miercuri, 18 septembrie 2019, istorie de privit cu emoţie, salvate de loviturile timpului, ale lui George şi Jean Maksay, Ilie Stan, Constantin Sorin Mihailov şi ale altor buni artişti ai oraşului nostru de-a lungul timpului, vor putea fi văzute începând de astăzi, 18 septembrie, de la ora 11,00, când va avea loc vernisajul expoziţiei cu titlul „O lume văzută prin obiectivul aparatului foto“. Imaginile constituie și reconstituie ...

Micro 21, fruntaş la gropi, în întrecerea pe cartiere (FOTO)

Luni, 16 Septembrie 2019 00:02 | Publicat în REPORTAJ
Dacă s-ar face un recensământ al celor mai urâte trotuare din Galaţi, al celor mai adânci gropi de pe carosabil sau al (in)utilităţii unor pseudopiste de biciclete, atunci Micro 21 ar ocupa, cu siguranţă, un loc fruntaş. Multe dintre străzile cartierului par a fi uitate de autorităţi, iar în aceste condiţii degradarea se extinde. Pentru cei mai sprinteni, drumurile prin cartier sunt, poate, un fel de slalom, dar pentru persoanele mai în vârstă sau pentru cei care au un căru ...
Vineri, 13 septembrie, de Ziua pompierului, curtea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a fost luată cu asalt de zeci de copii, dornici să afle despre meseria salvatorilor gălăţeni, dar şi să vadă exerciţiile demonstrative pregătite special pentru ei. Festivităţile dedicate Zilei Pompierului au debutat cu un ceremonial religios, oficiat de ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a oferit şi un cuvânt de învăţătură tuturor, apreciind totodată voluntari ...
Una dintre cele mai aglomerate zone ale Galațiului, ”nod” a trei importante artere ale urbei și un super-populat cartier, sucombă în aşteptarea unei adieri de civilizaţie. Cunoscută sub denumirea de General, după numele fostului magazin universal din centrul cartierului situat la intersecția străzilor Basarabiei, Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918, zona nu a intrat, în ultimele decenii, decât extrem de puțin în atenția autorităților. Aglomerație, forfotă, mult mozaic u ...
Zeci de familii de romi din satul Podoleni, comuna Barcea, le cer autorităţilor locale să le rezolve două probleme stringente: punerea în legalitate privind locuinţele vechi sau noi, pe care şi le-au ridicat în ultimii ani, şi racordarea la reţeaua de energie electrică. Reprezentantul lor a intrat chiar în greva foamei, sperând că aşa va trage un semnal de alarmă privind situaţia comunităţii care numără, în total, aproape 1.500 de suflete.  Cerul de deasupra satului Podol ...
Pagina 1 din 88