Locomotiva aleargă prin noapte, spre Bereşti, şi face ca toţi dracii. Iată, se aude cum mecanicul dă din aburi şi din fum şi din fluier. Trenul face ca trenul. Eu fac, uite-aşa, ca locomotiva, ca vagoanele! scot fumuri şi aburi şi sunete pe nări şi pe urechi... aşa de mult m-am "lipit" de Miţa! şi aşa de mult se bucură (şi ea) că se apropie tunelul dintre Bereşti şi Tălăşmani, cel mai lung tunel din ţară, tunel în care se pot întâmpla multe aventuri şi multe groză ...

Şi, dacă n-are flit la ea, n-are cu ce să mă dea, nu? Dar dacă, cine ştie, îmi dă papucii? Dacă mă trage pe dreapta? Dacă mă trage pe sfoară? Dar dacă mă duce cu zăhărelul, cu preşul, cu...!... Sigur că da! o întreb aşa, subtil şi de sanchi, dacă are în geantă substantivele de mai sus, şi-mi răspunde la fel de criptic, surâzând nonşalant: "eu nu umblu cu de-alde astea, dulcele meu companion! eu sunt campioană la sinceritate! eu niciodată nu mă joc de-a sufletele ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) și eu, şi mătrăguna, mulţi ani şi ani/luminăam mers fără oprire, şi n-am ajuns nici cândacolo, cică, unde păcatul nu e vinăşi unde nu-i nici mâine, nici ieri şi nici curând (!)(!) și eu, şi mătrăguna, cu-asemenea viteză,nu am ajuns nici unde şi n-am ajuns nici cum -cum, când şi unde oare va fi s-avem adresă,dacă pe calea asta nu merge nici un drum (?)(!) ci poate sunt, dar unde-s? că nu-s în chipuireori nu ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" vezi Statuie în Mişcare ?!/ e a lui... fiindcă n-areloc de vis şi loc de stare !!!!/ care lui?! - ce întrebare! -cel sărac de tot şi toate/ - n-are nici măcar păcate,are numai nişte zile,/ numai versuri Termopile,numai Chire, Chiraline,/ şi Lavande, şi Sulfine,numai tare mult şi bine,/ oarecare, oarecine,stele Perpendiculare/ şi sintagme Trafalgare,şoapte de Sirene fripte/ printre Scylle şi Charibde,are chiar ce nu se ştie ...

Mă sui în trenul de ora 21,00. Din Galaţi mă sui. Vreau să ajung în Iaşi, la poetul Ioanid Romanescu, "poştaş" la redacţia Revistei "Convorbiri literare"Cu melcul ăsta merg până în Bârlad, iar de acolo am să iau un tren mai accelerat, dinspre Bucureşti. Ştiu că, oricum, până dimineaţă, am să mă dau jos în gara capitalei Moldovei din totdeauna. Am să mă dau jos şi am să simt iar aroma de odinioară a celui mai binecuvântat Văzduh. Am să mă dau jos şi am să Văz ...

Zdravănă ploaie! Cam cu piatră! Cu piatră, fără piatră, ploaia ceasta-i nestemată! Aşa zic oamenii de la ţară! Cei de la oraş nu zic aşa. Cei de la oraş, huruind de prostie şi aroganţă, urlă că nu-i bună ploaia, că le intră apa-n gât şi le inundă locul unde le-a stat sufletul, dar le-a fugit în alte carcase. Urlă că vor senin, că pleacă la mare să-şi plimbe construcţiile damblagite şi inutile, alcătuirile lor din resturi şi din întâmplare. Uite, chiar la doi ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) satul meu cu cinci biserici, trei fântâni şi două caseîşi dă sufletul (întruna) printre resturi temporale -stă pe deal, se uită-n zare şi nu vrea să mă mai lase,dacă vin, să plec (întruna) din des/cânturile salepline cu privirea mamei, pline cu privirea tatei,pline cu privirea lunii pline, goale şi eterne -toate sunt aici (acolo) şi m-aşteaptă şi zic: poate-ivine mintea - dintre resturi metabolice, moderne -să se ...

Descoperind că "poezia și viața sunt simple accidente" și bântuit de "omul negru din balconul poeților ratați", Gabriel Gherbăluță (G.G.) ne-a prezentat un grupaj de poeme - ușor retorice - scrise/ înscrise în spiritul poezului său - un soi de daimon al lui Nichita/ Socrate, adaptat la propriul resort liric/ intim și evidențiat printr-o teoretizare/ explicitare care, după unele păreri, îi afectează, pe ici, pe colo, tensiunea și rafinamentul textelor.meseria poetului nu ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) de dimineaţă până-n seară stau la pândăsă văd cum vine din adânc - primul să vădalcătuirea-i goală, singură şi blândăcum bate-n geamuri, toată, fără îndărăt !!!(!) şi cum pe prispă stă oleacă şi mă roagăsă mă dau jos din visul sec şi să-i deschidcă vrea o noapte de iubire şi de joacălângă tăcerea des/cântată de la schit !!!(!) lângă tăcerea-n care clopotul adunăspre început atâtea suflet ...

Are trei picioare. Merge aşa. Nu, are patru picioare. Dar unul, dreptul din faţă, îi atârnă inert, inutil. Văd că nu-l poate pune pe pământ, pe asfalt. Şi nici nu poate scăpa de el. Oare îl doare? Mă uit în ochii lui. Nu plânge. Dacă nu plânge, înseamnă că nu-l doare. Aşa cred eu. Dar dacă-l doare, însă nu plânge? E posibil, nu? Dar dacă nu ştie să plângă? E posibil, da? Vrea să traverseze cu ceilalţi. Că nu-i singur. E cu mulţi fraţi, cu multe surori, cu mulŠ...