Legendarul fotbalist Pele, condus pe ultimul drum de mii de brazilieni

Legendarul fotbalist Pele, condus pe ultimul drum de mii de brazilieni
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Legendarul fotbalist brazilian Pele, care a murit la 82 de ani, a fost înmormântat, marți, la cimitirul Memorial Necropole Ecumenica din Santos.

După un priveghi de 24 de ore, pe stadionul "Vila Belmiro", unde peste 230.000 de persoane i-au adus un ultim omagiu, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Pele a început o procesiune pe străzile din Santos. Sicriul, purtat de militari, a fost dus cu o maşină de pompieri, pe traseu aflându-se mii de persoane.

Cortegiul funerar a trecut şi pe la casa mamei lui Pele, Celeste, care are 100 de ani şi nu ştie că fiul ei a murit, familia alegând să nu-i spună, deoarece starea ei de sănătate este fragilă. La balconul casei s-a aflat sora lui Pele, Maria Lucia, în vârstă de 78 de ani, care le-a mulţumit fanilor pentru gândurile frumoase.

Oraşul Santos a fost „paralizat”, magazinele fiind închise, deoarece toată lumea era pe străzi, în aşteptarea trecerii cortegiului funerar.

După o procesiune de aproape trei ore, cortegiul funerar a ajuns la cimitirul vertical Memorial Necropole Ecumenica din Santos (cel mai înalt din lume, cu 14 etaje). Din cauza logisticii de vizitare, Pele a fost înmormântat la etajul 1 al cimitirului, nu la etajul 9 (alături de fratele și tatăl său).

La sosirea la cimitir, înainte ca sicriul să fie coborât din autospeciala pompierilor, au fost cântate marşul funerar, unul dintre imnurile echipei Santos FC şi cântecul religios Segura na Mão de Deus.

Pele - Edson Arantes do Nascimento - şi-a pus definitiv amprenta asupra fotbalului mondial în peste două decenii de carieră. A fost un superstar, care a reinventat permanent fotbalul. A fost considerat cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor. El a murit pe 29 decembrie, la 82 de ani, după ce timp de o lună a fost internat în Spitalul "Albert Einstein" din Sao Paulo.

Citit 468 ori Ultima modificare Marți, 03 Ianuarie 2023 21:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.