Finlanda devine oficial cel de-al 31-lea stat membru al NATO

Finlanda devine oficial cel de-al 31-lea stat membru al NATO
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Finlanda va deveni marţi cel de-al 31-lea stat membru al NATO şi steagul finlandez va fi ridicat pentru prima dată la sediul organizaţiei, a anunţat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

"Este o săptămână istorică. Mâine (marţi - n.r.) vom primi Finlanda în NATO, care va deveni cel de-al 31-lea membru al NATO. Vom ridica steagul Finlandei pentru prima dată aici, la sediul NATO", a declarat Stoltenberg în cadrul conferinţei de presă premergătoare reuniunii miniştrilor de Externe ai organizaţiei de marţi şi miercuri.

El a precizat că arborarea steagului Finlandei la sediul NATO din Bruxelles va avea loc marţi, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la ora locală 15.00 (16.00 ora României).

"Va fi o zi bună pentru securitatea Finlandei, pentru securitatea nordică şi pentru NATO ca întreg. Suedia va fi mai în siguranţă ca rezultat", a spus Stoltenberg.

El a reamintit că este vorba despre procesul de aderare "cel mai rapid" din istoria recentă a Alianţei.

"Toţi suntem de acord că aderarea Suediei trebuie să aibă loc rapid", a spus Stoltenberg, referindu-se la cealaltă ţară nordică ce a făcut cerere de aderare, dar aceasta nu a fost ratificată încă de două state membre, Turcia şi Ungaria.

El a arătat totuşi că deciziile de ratificare a unor noi state membre la organizaţie sunt individuale şi că "nu luăm decizii în numele parlamentelor aici la NATO". "De când am luat decizia de a invita Suedia să devină stat aliat NATO, am lucrat la integrarea Suediei în infrastructurile noastre. Procesul nu a fost întârziat de procesul de ratificare şi va continua, chiar şi după ce Suedia devine membru deplin", a explicat Stoltenberg.

"Nu trebuie afirmat că dacă ratificarea nu se încheie, nimic nu se întâmplă. A început să se întâmple de când i-am invitat", a subliniat secretarul general al NATO.

El a ţinut să precizeze că Suedia nu e abandonată pentru că nu a putut adera la NATO alături de Finlanda şi că "Suedia este pe cât se poate de aproape de statutul de membru deplin" al organizaţiei.

Rusia a anunțat că îşi va consolida capacitatea militară în regiunile sale vestică şi nord-vestică drept răspuns la aderarea Finlandei la NATO, a declarat luni ministrul de Externe adjunct rus Aleksandr Gruşko, citat de agenţia de presă RIA, transmite Reuters.

Finlanda şi Suedia au solicitat anul trecut să adere la NATO ca reacţie la invazia rusă din Ucraina, dar procesul a fost ţinut în loc de Turcia şi Ungaria. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan bloca din mai 2022 intrarea în NATO a Finlandei şi a vecinei acesteia Suedia. Ankara a acuzat în special Suedia de pasivitate în faţa ''teroriştilor'' kurzi refugiaţi în această ţară, cerând extrădări asupra cărora, totuşi, guvernul nu are ultimul cuvânt.

Finlanda şi Federaţia Rusă au o frontieră terestră comună cu o lungime de aproximativ 1.350 de kilometri.

Citit 547 ori Ultima modificare Luni, 03 Aprilie 2023 17:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.