Americanii și europenii își evacuează cetățenii din Sudan
Foto: alephnews.ro

Americanii și europenii își evacuează cetățenii din Sudan
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Militari din Franța au inițiat, duminică, evacuarea cetățenilor francezi din Sudan, urmând să fie preluaţi şi cetăţeni ai altor state europene, afirmă surse politice de la Paris citate de cotidianul Le Monde. În Sudan, sunt aproximativ 250 de cetăţeni francezi. Nu este clar câţi sunt angajaţi ai misiunilor diplomatice.

Şi Turcia a anunţat lansarea operaţiunilor de evacuare a celor aproximativ 600 de cetăţeni aflaţi pe teritoriul Sudanului.

Conform unui oficial american, preşedintele Joseph Biden a ordonat evacuarea personalului diplomatic din Sudan şi închiderea Ambasadei SUA. Operaţiunea specială s-a derulat duminică dimineaţă, fiind evacuaţi aproximativ 100 de cetăţeni americani.

Confruntările armate dintre serviciile de securitate sudaneze subordonate preşedintelui de facto Abdel Fattah al-Burhan şi grupul paramilitar Forţele de Susţinere Rapidă (RSF), condus de Mohamed Hamdan Dagalo, fost vicepreşedinte al Consiliului Militar de Tranziţie, s-au soldat cu cel puţin 420 morţi şi peste 3.700 de răniţi, potrivit bilanţului agenţiilor ONU.

ONU și statele străine au cerut liderilor militari rivali să onoreze încetarea focului, care a fost în mare parte ignorată, și să deschidă un pasaj sigur pentru civilii care fug și pentru furnizarea de ajutoare extrem de necesare.

Citit 369 ori Ultima modificare Duminică, 23 Aprilie 2023 17:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.